Holocaustul împotriva romilor este o pagină ignorată a istoriei României. Zeci de mii de cetăţeni români de etnie romă au fost exterminaţi pentru că nu se încadrau în cutiuţele impuse de cei ce clamau „superioritatea raselor“. Chiar şi atunci când serveau ţara, luptând pe front, familiile lor nu erau considerate demne să aibă parte de protecţia şi respectul statului pe care îl apărau.
Domnule Guvernator,
Subsemnata Margareta Dodan, cu cinci copii, rămasă văduvă de un an şi şase luni, mi-a căzut bărbatul rănit pe front lovit de o schijă de obuz, iar noi am rămas fără nici un ajutor şi la un moment dat ne-a adus în Transnistria şi ce am avut şi noi mai bun am vândut şi am rămas muritori de foame şi de frig aici în satul Covaliovca, judeţul Ociacov. Şi am venit, domnule Guvernator, cu rugăminte şi cu lacrimi în ochi, nemaiputând suferi frigul şi foamea, am venit pe jos 140 de kilometri la Domnia Voastră cu rugăminte de a-mi da o autorizaţie să pot pleca în ţară cu copiii mei, la căsuţa mea. Vă sărutăm mâinile şi picioarele domnule Guvernator, aştept acest răspuns de la Măria Voastră.
Margareta Dodan, Maria Dodan, Anica Dodan, Iliana Dodan, Iacob Varlan
Aceasta este petiţia transmisă de Margareta Dodan în 16 decembrie 1942 Guvernatorului Transnistriei, Gheorghe Alexianu, inclusă în recent lansata RomArchive – Arhiva Digitală Romă. Aceasta platformă reprezintă primul proiect de anvergură internaţională ce oferă o perspectivă inovatoare asupra a ce înseamnă arta şi cultura, istoria şi identitatea rome, toate acestea fiind prezentate şi spuse de înşişi romi (specialişti şi profani) în cooperare cu o listă lungă de prieteni neromi. RomAchive este, în acelaşi timp, o formă de manifestare a dorinţei de a oferi o lume mai bună copiilor noştri, dorinţă la care contribuie oameni cu valori comune din toata Europa, dar şi un instrument de a vorbi despre „lucrurile invizibile“ şi poveştile nespuse ale romilor.
„Margareta Dodan (născută în 1917) şi cei patru copii ai ei“, scrie istoricul Viorel Achim în RomArchive, „au fost deportaţi în septembrie 1942 din Iaşi în satul Kovalivka (Covalevca) din Transnistria. Poliţia oraşului Iaşi i-a pus în lista cu «Ţiganii care nu au mijloace de existenţă sau ocupaţii precise din care să trăiască în mod cinstit», în ciuda faptului ca soţul ei a servit în armată şi această categorie de romi era scutită de la deportare.
Satul Kovalivka, situat în judeţul Oceacov, era unul din «satele ţigăneşti» de pe râul Bug. După evacuarea populaţiei ucrainene, aproximativ 1100 de romi au fost cazaţi în 54 de case, în ceea ce a devenit un lagăr de muncă forţată pentru una din minorităţile pe care Guvernul Antonescu o considera «balast» pentru România. Încă de la început, condiţiile în Kovalivka au fost extrem de dificile şi menite să îi extermine. Câteodată, între 25 şi 40 de oameni locuiau într-o casă cu două sau trei camere mici fără încălzire şi fără paturi. Deportaţii au suferit de foame, frig şi boală, astfel încât numai în iarna 1942-1943, din cauza condiţiilor extrem de dure, aproximativ jumătate dintre cei deportaţi în Kovalivka au murit. Supraaglomerarea, mizeria, igiena precară şi înfometarea care a condus la slăbirea imunităţii, au generat epidemia de tifos care i-a omorât pe foarte mulţi.
Margareta Dodan a trimis la 16 decembrie 1942 această petiţie către Guvernatorul Transnistriei. Aceşti romi nu erau nici «nomazi», nu aveau nici infracţiuni în cazier şi mai plătiseră şi tribut de sânge pentru România. Investigaţiile efectuate de poliţia din Iaşi, unde a fost trimis cazul, au condus la aprobarea repatrierii familiei. Din cauza epidemiei de tifos în rândul romilor deportaţi, la ordinul Guvernământului Transnistriei, repatrierea lor a fost amânată. «Amânarea» a fost suficient de mare încât trei dintre copiii Margaretei Dodan să fie îngropaţi undeva în pământurile satului Kovalivka. Din cei cinci membri ai familiei, doar ea şi fiica sa Anica (născută în 1931) s-au întors la Iaşi după 1 mai 1943.“
Despre această mărturie a unui deportat rom în Transnistria, cât şi despre altele puteţi afla la evenimentul de lansare a RomArchive – Arhiva Digitală Romă de la Bucureşti, găzduit în data de 28 februarie 2019, începând cu ora 18:00, de Teatrul Evreiesc de Stat (Str. Dr. Iuliu Barasch nr. 15, Bucureşti). Lansarea este parte a unei serii mai ample de manifestări în întreaga Europă. Sub titlul „Vocile romilor“, aceasta va include o serie de prelegeri, lecturi, muzică şi teatru, care se concentrează în jurul materialelor de arhivă şi aduce pe scenă intersecţia dintre cercetările realizate în cadrul secţiunii „Vocile victimelor“ şi secţiunea muzicală.
Disponibilă online la romarchive.eu în limbile engleză, germană şi romani, RomArchive – Arhiva Digitală Romă este o colecţie cuprinzătoare şi în continuă dezvoltare de producţii artistice care vizează romii, precum şi documente de arhivă despre istoria Holocaustului şi despre mişcările civile ale romilor. Toate aceste materiale, încadrate de texte şi analize academice, subliniază contribuţia romilor la istoria culturii europene.
Iniţiată şi condusă de Franziska Sauerbrey şi Isabel Raabe, RomArchive a fost creată şi dezvoltată între 2015-2018 de un grup divers alcătuit din peste 150 de curatori, artişti, personalităţi din lumea universitară şi activişti din 15 ţări din Europa şi din afara continentului, majoritatea lor romi, cu sprijin financiar oferit de Fundaţia Culturală a Republicii Federale Germania. Cu sprijinul Agenţiei Federale pentru Educaţie Civică şi al Ministerului Afacerilor Externe al Germaniei, Institutul Goethe sprijină RomArchive prin propriile sale evenimente, iar Deutsche Kinemathek este partenerul de implementare tehnică. Lansarea RomArchive în România este realizată cu sprijinul Fundaţiei ERSTE şi în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat şi Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher.
(Acest text este scris împreună cu Crina Mureşanu, colega mea de la RomArchive.)
(Articol apărut prima dată în cotidianul Adevărul, la data de 26 februarie 2019)