„Popescu” se întâlnește cu „Nela”

În ultima zi a anului 2019, istoricul Mădălin Hodor a dezvăluit publicului un nou fragment din cartea despre Revoluția din decembrie 1989, pe care plănuiește să o publice la Editura Humanitas. Fragmentul se referă la legăturile neștiute până acum, pe linie de colaboratori ai Securității, a doi foști generali români de armată, cu un rol decisiv în derularea evenimentelor petrecute în România înainte și după alungarea soților Ceaușescu de la putere: Vasile Milea și Victor Atanasie Stănculescu.

„Cu foarte mulţi ani înainte de 1989, mai precis în decembrie 1952, căpitanul Vasile Milea, locţiitor pentru blindate, tancuri și mecanizate al comandantului Corpului 38 armată, scria o „Referinţă“ privind un alt tânăr căpitan. Numele celuilalt căpitan: Stănculescu. Victor Atanasie Stănculescu, viitorul înlocuitor al lui Milea în funcţia de ministru al apărării în decembrie 1989. Omul care va provoca, adevărat că nu din voinţă proprie și total indirect, sinuciderea lui Milea, căci din momentul în care a aflat că Nicolae Ceaușescu îl chemase pe Stănculescu înapoi de la Timișoara, ministrul apărării a înţeles că pentru el nu mai exista ieșire.

Dar să nu anticipăm. În anul 1952 nici nu se punea problema unui conflict, fie și de la distanţă, între cei doi devotați ai lui Ceaușescu. Dimpotrivă, ei au urcat fulminant și în pereche treptele ierarhiei militare, odată cu șeful lor. Poate și datorită unui secret biografic comun.

Fapt total necunoscut până astăzi, recomandarea lui Vasile Milea, în care menţiona că îl cunoscuse pe căpitanul Stănculescu „din anul 1951, ambii fiind elevi în Academia Militară Generală“ și că acesta „a fost un element cinstit, sincer și muncitor“, nu a fost solicitată în virtutea unor proceduri ţinând de Ministerul Apărării. Ea a fost cerută de către Secţia de Contrainformaţii (Militare) a Corpului 38 armată, aparţinând Direcţiei a IV-a a Securităţii, în procesul de recrutare în calitate de „informator rezident“ a lui Stănculescu. Tânărul căpitan urma să devină rezident al Securităţii „în scopul de a putea lucra în cât mai bune condiţiuni cu informatori și a se putea ţine legătura cu ei“. Urma să poarte numele conspirativ <Popescu>.

Așadar, căpitanul Stănculescu, în calitatea lui de șef al statului-major al artileriei din cadrul Comandamentului Corpului 38 armată, era considerat de către ofiţerul de contrainformaţii suficient de important și de abil pentru a i se da pe mână reţeaua informativă din respectivul obiectiv, calitatea de rezident presupunând că el îl înlocuia pe ofiţerul de securitate în relaţia cu informatorii obișnuiţi: „…ţinând cont că sergenţii reangajaţi ce sunt informatori în acest comandament sunt încadraţi în majoritatea lor la birouri, iar sus-numitul ofiţer este și el acela care duce munca de birou“. Recomandarea lui Milea venea în procesul de recrutare, fiind o practică obișnuită ca aceia care urmau să fie introduși în reţeaua Securităţii să fie verifcaţi în mediul în care activau și să se ceară relaţii despre ei (de regulă superiorilor ierarhici) în legătură cu aspectele considerate importante pentru munca pe care urmau să o desfășoare. Iar recomandarea lui Vasile Milea conţinea cel mai important aspect căutat de ofiţerul recrutor, care de altfel l-a și subliniat în text: „De asemenea, în toate manifestările pe care i le cunosc, a dovedit a di un element atașat Regimului de Democraţie Populară“.

Aprecierile personale care urmau erau mai puţin importante, din moment ce garanţia colaborării era atât de fermă; astfel, faptul subliniat de Milea cum că Stănculescu „are un temperament lipsit de energie, cât și de perseverenţă, aceasta cunoscând în special cu ocazia aplicaţiilor de toamnă din anul 1952, cât și pe timpul serviciului în acest comandament, unde a arătat timiditate, datorită faptului că este o fire modestă“ nu putea fi decât o informaţie utilă pentru modul în care acesta urma să fie abordat.

În 20 octombrie 1953, locotenentul Gheorghe Chiţu, ofiţer de securitate în cadrul Direcţiei a IV-a (contrainformaţii militare), l-a așteptat pe căpitanul Stănculescu după terminarea programului în faţa biroului unde acesta își defășura activitatea:

„Conform planului de muncă pentru recrutare […], în timp ce sus-numitul a plecat de la birou, subsemnatul am plecat și eu cu el odată spre casă, întrucât locuia spre casa de întâlniri nr. 3, unde prin unele discuţii l-am invitat de a merge cu mine pentru a sta puţin de vorbă. Ofiţerul a acceptat propunerea mea, unde am mers cu el la casa de întâlniri. Mergând la casa de întâlniri, prin unele discuţii asupra locului său de muncă, i-am spus ofiţerului că organele noastre vor să cunoască activitatea pe care a desfășurat-o sus-numitul până în prezent și în acest sens să ne dea o autobiografie verbală asupra vieţii și activităţii sale. […] După ce și-a făcut autobiografia verbală i-am cerut să ne facă o autobiografie scrisă, însă în această privinţă ofiţerul a afirmat că lui îi trebuie timp mult pentru a scrie această autobiografie și el este puţin ocupat, întrucât a doua zi are pregătire marxist-leninistă, având seminar bilanţ, întrucât în timpul când a fost seminarul cu toţi ofiţerii el nu a fost în garnizoană și acum vrea să se pregătească. […] I s-a luat un tabel de rude și cunoștinţe apropiate din ţară și străinătate, unde ofiţerul a arătat că nu are rude în străinătate. Luându-i-se toate aceste date, am trecut și i-am pus întrebarea dacă el cunoaște sarcinile organelor Securităţii Statului, după care a răspuns că el cunoaște aceste sarcini, întrucât și din școală când a ieșit li s-a trasat sarcina de a aduce la cunoștinţa acestor organe orice elemente dușmănoase cu care are contact. În acest sens, i s-a luat un angajment pentru a colabora cu noi, arătându-i-se sarcina ce i s-a încredinţat, și de a nu divulga nimic din sarcinile primite. I s-a dat numele conspirativ <Popescu>.”

Și pentru că istoria din decembrie 1989 este alcătuită, așa cum spuneam, din piese disparate unite prin conjunctură, este ironic poate că Vasile Milea, la data la care îl recomanda pe Victor Stănculescu pentru a deveni agent al Securităţii, în 1952, era la rândul său informator.

Vasile Milea fusese recrutat de Securitate cu câteva luni înainte de a scrie referinţa favorabilă pentru Stănculescu. Milea a semnat angajamentul tipizat, prin care se obliga să dea „toate datele pe care le cunosc asupra persoanelor ce-mi vor fi indicate sau asupra altor persoane, despre activitatea cărora voi afla în orice ocazie și a căror acţiuni sunt dăunătoare Securităţii Statului“, pe 3 iunie 1952. I s-a propus numele conspirativ <Nela>, dar ulterior s-a ajuns la <Mihăilescu Victor> mult mai potrivit și mai serios, demn de un viitor ministru al apărării.”

(Mădălin Hodor, Fragment din viitoarea carte despre Revoluția română din decembrie 1989)