Dincolo de caracterul clinic si neclinic ale fricilor mele, o spaima constanta de-a mea este ca am de-a face cu habarnisti, si ca voi avea de suportat porcariile facute de ei din nestiinta. Ma ingrozesc cand am de-a face cu persoane nepregatite ajunse in functii de decizie, si care prin deciziile lor imi afecteaza viata. Cand sunt apoi obligat sa procedez, sa traiesc, si sa platesc pentru ca un habarnist cu functie a luat o decizie pe care nici el n-o intelege. Cu atat mai mult mi-e frica atunci cand vine vorba de viata si de moarte.
Habarnismul cazon
Nu ma pricep la politica si la ecuatiile strategiilor internationale, dar ca cetatean american sunt extrem, extrem de fericit ca s-a gasit undeva o drona care sa-i arunce o bomba-n cap generalului iranian. Generalul cu pricina a coordonat uciderea a sute de oameni, inclusiv soldati si civili americani. Iranul se lansase recent intr-o escaladare rapida a violentei in zona, iar specialistii militari au concluzionat ca venise timpul ca generalul sa fie eliminat, asta dupa ce ani intregi s-au abtinut s-o faca. Dar exista limita la orice. Cu tampitii nu poti uneori decat cu bata. Sper ca ce i s-a intamplat lui sa dea serios de gandit si altor idioti cu valente de macho teribilosi, si care astfel sa se abtina pe viitor de la nebunii.
Dar povestea nu s-a terminat acolo. A trebuit sa vina si reactia. Si atunci s-a intamplat tragedia, cand a fost doborat un avion cu oameni nevinovati. Toate sursele de presa sugereaza ca avionul ucrainean a fost doborat din greseala de antiaeriana (AA) iraniana. Nu stiu de ce, dar asta-mi aduce aminte de armata romana in decembrie 1989. O scoti din unitate si incepe sa faca prostii peste prostii, inclusiv sa impuste lumea si sa se impuste singura-n picior. Parca si la Orastie, AA a doborat un elicopter plin cu generali. Sa fi fost din greseala? … Sau habarnism?
Sa nu incerce cineva sa-mi explice ca armata romana era una profi, ca am facut si eu armata si am vazut cat poate. Am facut armata la rachete antiaeriene (AA). Nu oriunde, ci chiar la centrul de instructie a rachetelor AA de pe Soseaua Oltenitei in Bucuresti, acolo unde veneau toti din tara sa se instruiasca. Crème a la creme in AA romaneasca. Imi aduc aminte din povestile “meseriasilor” nostrii de ofiteri, cum au scapat de sub control o racheta in timpul tragerilor din poligonul de la Midia. Racheta a cazut in curtea unei ferme de porci, iar porcarii speriati au anuntat ca le-a cazut in curte un OZN. Bineinteles, dupa o asemenea poveste de “eroism” venea si asigurarea confidenta ca rachetistii romani sunt cei mai grozavi din lume. Ca ei nu exista altii.
Ras cu plans, cand te gandesti la ce s-ar fi putut intamplat daca racheta scapata de sub control ar fi cazut in mijlocul satului. Habarnismul este extrem de periculos pentru sanatate cand are acces la arme.
Dureros este sa vezi acum consecintele avionului doborat: BBC a aratat cativa studenti de la universitati din Canada, care plangeau pentru ca in avion au fost colegi de-ai lor, care se intorceau la scoala dupa vacanta de iarna. Sau o adolescenta canadiana care si-a pierdut ambii parinti. Pleci acasa in vacanta si te doboara antiaeriana … Cam la fel ca cei doi studenti pe care i-am avut pe vremea cand am fost asistent la “Politehnica” din Timisoara: la unul ii lipsea o mana, la altul un picior, pierdute la Revolutie.
Alte experiente cu habarnisti
Doamna Rodica Zafiu spune in “Habarnist, habarnamist, niznai” (Dilema veche, nr. 552, 11-17 septembrie 2014) ca cuvantul habarnist inseamna “cu referire la alţii, locuţiunea e folosită cu o notă ironic-depreciativă destul de puternică, insinuînd ignoranţa sistematică, nepriceperea”.
Daca inchid ochii, prima asociere ce-mi vine in minte pentru habarnist este profesorul de istorie. Nu am reusit niciodata sa-mi dau seama daca stia istorie sau nu, pentru ca in cei patru ani cat l-am avut la clasa am invatat cantecele si poeziile de la Cenaclul lui Paunescu, iar cand era in toane excelente ne povestea despre cum a capturat singur in al doilea razboi mondial un intreg pluton de soldati nemti (si alte povesti pescaresti din categoaria asta). Dar dansul a fost un om simpatic (in masura in care nu-l calcai pe coada), iar succesul nostru in viata nu parea corelat cu lipsa cunostintelor de istorie. Asa ca voi trece peste asocierea asta, chiar daca dansul este prima persoana ce-mi vine in minte cand spun cuvantul – habarnist.
Sa trec mai departe.
Poate cel mai mare habarnism profesional l-am intalnit la Institutul National ABCD, acolo unde mi-am luat repartitia imediat dupa facultate. Am lucrat acolo patru luni, dupa care am trecut asistent la “Politehnica”. Institutul ABCD este desigur unul bugetar. Pe vremea cand am lucrat acolo, directorul era combinat amoros cu directoarea adjuncta, lucru bine stiut de toti. In plus, dansului ii placeau orele suplimentare la servici, pentru cu putea sa se pileasca in tihna, in linistea institutului pustiu. Am primit in prima saptamana lucrarea pe care trebuia s-o termin in doua luni. Trebuia sa scriu un program pe calculator. L-am termint in doua ore, incluzand aici si o pauza sanatoasa de cafea. Dupa ce am predat lucrarea in aceeasi zi, am fost luat deoparte de colegi, care mi-au sugerat ca nu asa trebuie muncit la ei. Si daca continui in acelasi mod, ii va afecta si pe ei. Ori acest lucru nu este intelept din moment ce salariile lor raman aceleasi, independent daca termina o lucrare in doua ore sau in doua luni. Povestea asta se intampla cu treizeci de ani in urma, ea ramane insa in topul listei mele de habarnisti profesional.
Dar sa nu ma opresc aici.
Sunt probabil sentimental, dar habarnismul maximorum este pentru mine faptul ca ditamai Combinatul Siderurgic impreuna cu multimea de intreprinderi anexe au disparut din Hunedoara ca si cum n-ar fi existat vreodata. S-au evaporat utilaje, cladiri, aparate, instalatii. S-a pierdut in neant expertiza inginereasca adunata in peste o suta de ani. Ce a ramas in loc? Nimic. Un camp gol. Cere talent in habarnism sa reusesti sa lichidezi asa de repede si asa de total un combinat precum cel din Hunedoara.
S-ar fi putut face ceva? Desigur. Combinatul a fost lichidat intr-o perioada cand cererea mondiala de otel a crescut exponential, odata cu explozia economica a Chinei si foamea ei de a construi zgarie nori din otel. Oferta de otel a fost mult sub cerere. Singurul lucru repetat de politicienii romani si de presa din acea vreme a fost ca “industriile energofage trebuie lichidate”, dar nu a existat niciodata mentiunea despre cererea imensa de otel pe plan mondial. Si asa, nu s-a gasit o solutie pentru salvarea Combinatului. Nu cred ca cineva s-a gandit ca expertiza si traditia profesionala a zecilor de mii de localnici care au fost atunci concediati va fi extrem de greu, imposibil, de refacut.
Dar sa continui. Cand mi-am dat eu examenul in habarnism?
Poate momentul cel mai acut a fost cu vreo treizeci de ani in urma cand am intervievat pentru a second job la o firma de apartament ce scria software pentru Germania. Ei cautau pe cineva care sa scrie cod intr-o tehnologie precisa si pentru o anume platforma. Eu n-aveam habar nici de una, nici de alta, pentru ca erau lucruri pe care nu le studiasem niciodata. Mi-am zis insa cu confidenta, “nu-i bai, imposibil sa nu ma descurc la fata locului.” Si nu m-am descurcat. Mai mult, nu am stiut cum sa plec cat mai repede, caci era evident ca bat campii. Experienta asta mi-a fost destul ca sa nu mai incerc vreodata sa pretind ca sunt altceva.
Cum evit habarnistii?
Revenind la definitia doamnei Rodica Zafiu, eu cred ca habarnistul nu este doar ignorant si nepriceput, dar si arogant. Parca nu poti fi habarnist daca nu esti arogant crezand ca opinia ta este unica si perfecta. De exemplu, eu sunt imparatul ignorantilor, dar am de grija sa mentionez acest lucru. Asta aproape ma face “filosof”, caci doar Einstein a spus ca “cu cat invat mai mult, cu atat imi dau seama cat de multe nu stiu”. Sau Socrate: “Stiu ca nu stiu nimic.” Glumesc, desigur. Habarnismul meu nu este din categoria celui de care vorbesc Einstein si Socrate.
Totusi, habarnistul de care zic eu este arogantul, cel care ia decizii doar dupa mintea lui, caci doar stie totul la perfectie.
Deci, primul semnal de alarma pentru mine este increderea nelimitata. Aroganta. De fiecare data cand intalnesc un super-confident mi se aprinde beculetul care-mi spune ca poate am de-a face cu un habarnist. Totusi, confidenta vine si din succes, din lucrurile pe care cineva a reusit sa le creeze.
Asa ca intreb de lucrurile concrete pe care cel foarte confident a reusit sa le creeze. Ce a reusit sa construiasca? Care a fost rezultatul? Vreau sa vad cu ochii mei realizarea, cum functioneaza, sa aud parerea celor care o folosesc. Vreau sa pun mana pe acel ceva, pe care super-confidentul l-a creat. Ca daca aud doar – vorbe, idei, planuri – atunci stiu ca am dat peste inca unul din nenumaratii habarnisti.
Unul din primele lucruri pe care l-am invatat cand am inceput cariera universitara a fost acela sa fiu foarte onest cu expertiza mea: sa fiu foarte clar atunci cand nu ma pricep la un lucru. Si de cat sa speculez sau, sau si mai rau, sa spun o gogomanie, mai bine sa admit ca nu am studiat subiectul si ca nu pot da un raspuns calificat. Paradoxal, asta creste increderea studentilor in profesor pentru ca nimeni nu se asteapta ca cineva sa aiba raspuns la toate intrebarile omenirii. Insa daca speculam sau inventam raspunsuri sansele sunt 100% ca cineva sa-si dea seama ca batem campii. Iar in acel moment intreaga noastra reputatie se duce pe apa sambetii. Asa ca este foarte simplu: cand ni se cere opinia despre ceva ce nu am studiat, este sanatos sa admitem ca nu ne pricepem. Asta nu ne face atotstiutori, dar ne face responsabili. Si nu ne face habarnisti.
Si cu asta am ajuns la sfarsitul gandului meu: Sa fim cu totii sanatosi si mai intelegatori unul cu altul. O saptamana placuta tuturor si ne auzim in curand.
(Articolul a fost publicat prima dată în Știrile Transilvaniei, partener media al 7zile.info)