Vechiul meu prieten, Sorin Istrate, mi-a atras astazi atentia asupra unei postari recente a unui domn pe nume Dorin Florea, postare ce a preluat mesajul domnului primar din Targu Mures vis-à-vis de nevoia ca „În cazuri exceptionale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educație, hrană).”
Nu stiu cine este domnul Dorin Florea la fel cum nu stiu cine este primarul din Targu Mures. Dar Sorin m-a lamurit ca primarul din Targu-Mures este de fapt domnul Dorin Florea.
Aha, am inteles!
Postarea domnului primar este din categoria celor carora le spunem aici in America “he put his foot in his mouth”. Sau pe romaneste, “daca taceai filosof ramaneai.”
Realitatea este ca o astfel de postare termina instantaneu cariera politica a oricui, oriunde intr-o tara cu scaunul la cap. Nu conteaza cati te-au ales si de cate ori. Mintea domnului primar pare ca musteste cu idei de discriminare a celor saraci, poate chiar rasism si xenofobie precum sugereaza unii care-l urmaresc. Eu nu am avut locuinta stabila cat timp am fost asistent universitar la “Politehnica” Timisoara, chiar daca am avut trei norme. Salariul meu era minuscul pentru un apartament. Conform ideilor dansului nu as fi avut dreptul de a fi tata.
Ce face insa postarea sa extrem de periculoasa este ca pornind de la o situatie tragica si dureroasa (pe care o observa corect), dansul propune o solutie dezgustatoare si criminala prin consecintele pe care le poate avea.
Ideea sa nu este noua. A existat intre 1905 si 1967 o lege asemanatoare in Australia. Ea a produs efecte devastatoare pentru copiii preluati de la familiile lor si crescuti de stat, iar primul ministru si-a cerut public scuze in 2008.
Asadar, sa incepem discutand motivul sugerat de domnul primar pentru un astfel de proiect, ca apoi sa continuam descriind experienta istorica, sociologica si doctrinara legata de propunerea domnului primar.
Poate am despicat prea mult firul in patru cu acest articol, dar cred ca merita efortul pentru ca astfel de idei trebuie sa dispara definitiv din dialogul public. Aici nu este vorba de dreptul cuiva la opinie, ci de ceva extrem de urat.
Motivul
Premiza domnului primar Dorin Florea este simpla si adevarata. Orice copil are nevoie “igienă, educație, hrană”, exact cum spune dansul. Tot el continua zicand ca “În România există multe familii defavorizate (nu mă refer la persoane cu dizabilități), ci la cei apți de lucru care nu vor să muncească, la cei care aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit. Aceste medii generează infracționalitate crescută, abandon, lipsă de educație etc.”
Si aici domnul primar are pura dreptate, desi lipsesc statisticile precise care sa ne spuna cati anume “aduc pe lume copii cu un singur scop: să aibă o sursă de venit”. Cred insa ca este corect daca afirmam ca in mult prea multe situatii, parintii se complac in inactivitate iresponsabila traind de pe urma ajutoarelor de stat pentru copii.
Intr-adevar, am cunoscut si eu vara trecuta un grup de copii saraci dintr-un sat cam la treizeci de kilometri de Targu Mures. Copii intre cinci, sase ani si treispreze. Extrem, extrem de saraci. Am vazut de exemplu poze recente care ii arata pe micutii acum, iarna, incaltati in papuci rupti de panza, ba chiar unii desculti.
Insa s-a intamplat pentru ei un miracol: o organizatie olandeza a oferit fiecarui micut o pereche noua-nouta de cizmulite sau bocancei. O doamna localnica, extrem de inimoasa face eforturi mari pentru a le lumina un pic viata: le gateste saptamanal, i-a invatat igiena de baza, le pregateste cadouri de sarbatori, pe scurt incearca sa suplineasca ceea ce copiii din familiile obisnuite primesc in mod firesc.
Copiii de care vorbesc nu sunt chiar ai nimanui pe lumea asta. Totusi, cu imaginea lor in minte zic ca domnul primar are mare dreptate cand spune ca orice copil are nevoie de “igienă, educație, hrană”.
Toate studiile arata ca avutia familiei in care se naste un copil este cel mai bun predictor al succesului sau in viata. Acest fapt este practic un consens. S-a scris mult pe tema asta. Am si atasat linkul la un articol de acum cinci ani aparut in ziarul american “The Atlantic”, un ziar bine-cunoscut pentru seriozitatea sa.
Copiii din familiile confortabile financiar au acces la resurse si oportunitati pe care cei din familiile sarace nu le au niciodata. In final, este imposibil ca ei sa compenseze doar prin munca si talent avantajul dat de resurse si oportunitati.
Acest aspect este de fapt esenta la American dream, faptul ca oricine poate sa razbeasca in viata doar pe baza meritelor sale, hard work si talent.
Desi American dream exista in continuare, dovada miile de emigranti care reusesc sa-si construiasca o viata noua doar prin munca si talentul lor, sunt foarte multe semnale ca asta devine tot mai greu din cauza decalajelor enorme intre cei ce au mult si cei care n-au nimic. Studiile trag deja alarma: averea parintilor este mai importanta decat harnicia.
Revenind la postarea domnului primar, realitatea este ca un copil care nu beneficiaza de “igienă, educație, hrană” va avea obstacole si greutati enorme in viata: probabil putine oportunitati profesionale, dificultati sociale in a se integra in comunitatea lui, un grad de delicventa ridicat, probleme emotionale si psihologice serioase, si multe altele. Studii peste studii certifica aceste consecinte.
Asa ca motivul postarii domnului primar este pertinent si realist. Necazul insa vine cu solutia propusa de dansul.
Soluția
Solutia domnului primar (postata pe pagina dansului de FB) spune asa:
“Așa se întâmplă și în cazul legislației privind acordarea indemnizației de creștere a copilului care, după părerea mea, ar trebui abordată altfel. Nimeni nu se poate opune dorinței de a avea un copil, însă populația trebuie conștientizată că responsabilitatea creșterii și formării unui copil este uriașă. De mai bine de șase ani, am atras atenția asupra acestor aspecte, dar se pare că pe nimeni nu interesează.
Reiau acest subiect și propun introducerea obligatorie a unei anchete sociale pentru cuplurile care vor să aducă pe lume copii, anchetă care să țină cont de următoarele lucruri:
– dovada unui loc de muncă și a unei locuințe stabile;
– situație financiară acceptabilă;
– un nivel de educație minim stabilit prin lege;
– vârsta minimă la care un adult să devină părinte, etc.”
Iar dansul continua sugerand ca “In cazuri exceptionale, în care totuși un cuplu care nu îndeplinește condițiile prezentate mai sus va avea un copil, consider că statul va trebui să preia copilul și să-i ofere condițiile corespunzătoare pentru dezvoltare (igienă, educație, hrană). În acest caz, indemnizația nu ar mai fi acordată părinților. Aceștia vor avea însă posobilitatea de a-și recupera copilul, după ce vor îndeplini condițiile prevăzute mai sus.”
Pe scurt: sa exista norme care sa defineasca precis cine poate si cine nu poate avea copii, iar statul le vor prelua copiii familiilor care nu le indeplinesc, acestea redobandu-i atunci cand indeplinesc conditiile.
Ce spune lumea de ideea domnului primar
Foarte interesante opiniile celor care au citit postarea domnului primar pe FB: 58% sunt de acord cu dansul, 24% sunt impotriva (in sensul ca o iau in ras), si 18% sunt mirati. Presupunand ca cei care urmaresc postarile sale sunt localnici sau din acelasi partid (si probabil mai putin rivalii), inseamna ca in jur de 60% din ei accepta ce li se propune.
Raspunsurile urmaritorilor sunt desigur polarizate.
Un numar mare considera ca solutia domnului primar este corecta. Vorba unuia din ei: “Foarte tare propunerea. Ar trebui sa vedem mult mai multe persoane ca au curaj sa spuna lucrurilor pe nume.”
Suporterii sai cred ca ajutoarele sunt date pe nedrept, rasplatind lenea si iresponsabilitatea celor care le primesc. Ca se risipesc extrem de multi bani, care altfel ar putea fi folositi pentru dezvoltare economica sau alte proiecte de care sa beneficieze toti. Sa se dea ajutoare doar celor care muncesc. Sa se copieze “legile de natalitate din Ungaria”. Ca ideea este buna caci asa s-ar face in statele nordice.
Alte argumente sunt curat rasiste parca desprinse din manualul de pregatire a viitorului nazist.
Astfel cineva cu destui ani in carca spune: “Pe termen lung calitatea umană scade deoarece oamenii cu cea mai proastă educație fac cei mai mulți copii care vor deveni majoritate si vor alege conducători de teapa lor. De ce oare ne ferim să spunem că țiganii vor fi majoritarii acestei țări. Oamenii de calitate nu fac copii sau dacă fac cînd vor fi adulți vor pleca”.
Desigur, un numar mare considera ca solutia domnului primar este cel putin coocoo, daca nu de-a dreptul xenofoba, rasista, sau prosteasca. Destui il considera sub influenta drogurilor sau nebun in toata regula. Cei mai atenti spun ca regulile primarului vor duce la criterii definite arbitrar de stat.
Ce ne spune istoria?
Șocant este ca o idee asemanatoare a fost implementata in Australia intre 1905 si 1967. Mai multe referinte se pot gasi la adresa https://en.wikipedia.org/wiki/Stolen_Generations.
Australienii au decis ca statul trebuie sa preia copiii de rasa mixta din grija mamei naturale.
De exemplu, daca tata a fost alb si mama aborigena, atunci statul a preluat copilul si l-a dat unei familii albe pentru crestere. Motivul legii a fost ca populatia aborigena era in declin, iar solutia asta a fost vazuta ca o metoda de protejare a ei, inclusiv a mamelor aborigene, care erau deseori tinta agresiunilor barbatilor albi. In plus, copiii semi-aborigeni ar fi beneficiat de toate oportunitatile educatiei “albe” si astfel s-ar fi integrat complet intre albi, eliminandu-se astfel “pericolul” diluarii culturii stapanitorilor. Explicatiile precise sunt descrise mult mai detaliat pe pagina Wikipedia de care am spus.
Consecintele legii au fost teribil de dureroase pentru copiii preluati fortat de stat.
Un studiu din 2019 a Australian Institute for Health and Welfare (AIHW) conclude ca aceste persoane “are more likely to experience a range of adverse outcomes, including poor health, missing school and living in poverty”. Deci consecintele legii au fost sanatate proasta, educatie putina, si saracie pentru copiii preluati de stat.
Pe 13 februarie 2008, primul ministru australian Kevin Rudd si-a cerut public scuze spunand:
I move:
That today we honour the Indigenous peoples of this land, the oldest continuing cultures in human history.
We reflect on their past mistreatment.
We reflect in particular on the mistreatment of those who were Stolen Generations—this blemished chapter in our nation’s history.
The time has now come for the nation to turn a new page in Australia’s history by righting the wrongs of the past and so moving forward with confidence to the future.
We apologise for the laws and policies of successive Parliaments and governments that have inflicted profound grief, suffering and loss on these our fellow Australians.
We apologise especially for the removal of Aboriginal and Torres Strait Islander children from their families, their communities and their country.
For the pain, suffering, and hurt of these Stolen Generations, their descendants and for their families left behind, we say sorry.
To the mothers and the fathers, the brothers and the sisters, for the breaking up of families and communities, we say sorry.
And for the indignity and degradation thus inflicted on a proud people and a proud culture, we say sorry.
We the Parliament of Australia respectfully request that this apology be received in the spirit in which it is offered as part of the healing of the nation.
For the future we take heart; resolving that this new page in the history of our great continent can now be written.
We today take this first step by acknowledging the past and laying claim to a future that embraces all Australians.
A future where this Parliament resolves that the injustices of the past must never, never happen again.
A future where we harness the determination of all Australians, Indigenous and non-Indigenous, to close the gap that lies between us in life expectancy, educational achievement, and economic opportunity.
A future where we embrace the possibility of new solutions to enduring problems where old approaches have failed.
A future based on mutual respect, mutual resolve and mutual responsibility.A future where all Australians, whatever their origins, are truly equal partners, with equal opportunities and with an equal stake in shaping the next chapter in the history of this great country, Australia.
Kevin Rudd, prim-ministru al Australiei (13 februarie 2008)
Deci, istoria ne arata ca ideea domnului primar este proasta.
Ce ne spun sociologii?
Am citit recent cartea “Conditionality and coercion. Electoral clientelism in Eastern Europe” de Isabela Mares si Lauren Young. Dr. Isabela Mares este profesor la universitatea Yale. A obtinut doctoratul la Harvard, si a fost profesor la universitatile Columbia si Stanford inainte sa ajunga la Yale.
Pe baza datelor culese intre 2014 – 2016, cartea discuta felul in care se formeaza si functioneaza clientelismul politic in Ungaria si Romania.
O tema discutata repetat este felul in care programele de ajutor social sunt folosite de primari pentru a lua voturi, de exemplu de a-i obliga pe asistatii sociali sa munceasca un anumit numar de ore pentru a-si primi banii. Ce spun datele culese este ca astfel de cerinte sunt probabil instrumentul cel mai eficient pentru perpetuarea clientelismului politic. N-ai cum sa pierzi cu ele.
Strategia cea mai perversa este urmatoarea (cam ce face si domnul primar din Targu Mures):
Faci criteriile de acces la ajutorul social extrem de draconice. Asta suna foarte bine pentru cei care se opun ajutoarelor sociale, pentru ca astfel primarul este in ton cu ideile lor. El va obtine astfel voturile lor in baza ideii ca este un gospodar responsabil cu banul public. Nu risipeste banii cu lenesii, ci ii pune la treaba in folosul obstesc. Exact ceea ce spun cei care sunt de acord cu propunerea dansului.
In paralel, insa, inchizi un ochi atunci cand dai ajutor social unuia care nu indeplineste criteriile. Asta pe de-o parte te face “un om bun” in ochii unora (pentru ca arata ca ai suflet, ca esti milostiv), iar pe cel care a primit ajutorul social (fara sa indeplineasca criteriile) il face vulnerabil la santajul electoral (daca nu voteaza pentru cine trebuie, nu va mai primi ajutoarele).
In acelasi timp, reducand fondurile de ajutor social (pentru ca sunt mai greu de obtinut), creste valoarea lor – adica dorinta lumii de a le avea. Asta creaza un conflict social intre diferitele categorii de saraci, respeciv intre saracii care primesc si saracii care nu primesc. Acest conflict se numeste conflictul sarac – sarac, si este bine studiat de sociologi. Iarasi, acest conflict este speculat de brokerii electorali, inclusiv de primari, pentru a santaja lumea sa voteze cu cine “trebuie”.
Perversitatea acestui tip de solutii, spune prof. Mares, este ca facand conditiile ajutorului social tot mai draconice (ceea ce suna bine pentru multi), creste exponential si posibilitatile de coruptie si clientelism politic.
Deci, precum istoria, si sociologia ne arata ca ideea domnului primar este proasta.
Ce ne spune doctrina politica?
Interesant este ca doctrina conservatoare (de dreapta) a partidului domnului primar spune ca familia este cea care trebuie sa aiba grija de membrii sai, si nu statul.
Aici nu prea am ce despica firul in patru. La fel ca istoria si sociologia, doctrina politica de care apartine domnul primar spune ca ideea sa este proasta.
Care este concluzia?
Prima observatie este una scurta: un proiect ca cel propus de domnul Dorin Florea nu are ce cauta in discutia publica. Punct.
Apoi, motivul descris de domnul primar este adevarat si serios. Insa eliminarea sa este poate una din cele mai grele probleme ale omenirii, eliminarea saraciei. Orice copil are dreptul la viata, libertate si la a-si urma calea spre fericire. Dar nu rupandu-l de familia sa, desi familia poate fi un motiv principal pentru care el creste in saracie, fara igiena de baza si fara educatie.
Totusi, cum se poate rezolva paradoxul de a nu lua copilul de la familia sa, limitand efectele negative ale saraciei familiei sale?
In primul rand, nu cred ca exista o solutie unica, care poate fi legiferata printr-o lege bine gandita si structurata. Conditiile sunt mult prea diferite de la loc la loc.
Gandindu-ma la exemplul concret pe care il stiu din satul muresean de care am spus, cred ca se pot suplini o parte din lipsurile familiei prin programe locale de after school. Lucrurile nu sunt simple, si ar trebui inceput cu cateva proiecte pilot pentru a intelege ce functioneaza si ce nu. Asta ia timp, rabdare, si perseverenta. Dar este singura cale prin care se pot construi proiecte sociale care sa aiba consecinte pozitive.
Alternativa este sa redescoperim roata cu care apoi sa dam din gropi in gropi, la fel ca cei care au dat cu aceeasi roata in gropi inaintea noastra, fara ca noi sa stim de ei.