A fost internat forțat la o secție de psihiatrie. Pensionat apoi de boală și urmărit ani de-a rândul de Securitatea comunistă. Era un simplu sudor. Povestea lui s-a derulat la Botoșani, un oraș despre care puțini știu că a avut dizidenții săi.
„Povestea din fragmentul de mai jos începe în 1979 și continuă până la Revoluție”, spune Germina Nagâț, cea care a realizat expoziția omagiu dedicată românilor ale căror gesturi de conștiință și curaj civic au prefațat și au făcut posibilă Revoluția din de decembrie 1989.
„Este vorba despre un sudor din Botoșani și scrisoarea lui de aderare la Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), organizație clandestină înființată de dr. Ionel Cană, scrisoare care pe S.D. l-a costat internarea din motive psihiatrice, pensionarea prematură pe caz de boală și urmărirea informativă cu prioritate, ani în șir. Din textul scrisorii aflăm un detaliu prețios și foarte rar: cum se numea unul dintre <medicamentele> folosite de torționarii în halate albe pentru <însănătoșirea> opozanților și curajoșilor care i se opuneau lui Ceaușescu”, explică cea care a gândit această expoziție.
Astăzi, 2 martie 1979, am aflat cu multă satisfacţie despre înfiinţarea SLOMR. Vă mărturisesc că această veste mi-a creat o stare aparte. Mă numesc S.D., am 31 de ani şi lucrez ca sudor la Baza de Producţie a IJCM Botoşani. Sunt căsătorit, am două fetiţe pentru care muncesc din greu, deoarece soţia nu este încadrată în câmpul muncii. La locul de muncă am ajuns un spin în ochii şefilor, deoarece caut să mă opun tuturor nedreptăţilor. Tot un spin sunt şi în ochii autorităţilor locale şi asta tot din aceeaşi pricină. Cândva, în urmă cu 8 ani, m-am ridicat pentru respectarea legilor, aşa cum au fost ele făcute, am ajuns şi la Comitetul Central al PCR. Totul a fost în zadar, nu m-am ales decât cu repetate spitalizări în spitalul de psihiatrie local unde, după cum oricine îşi poate închipui, am fost tratat cu PLEGOMAZIN, medicamentul ideal, care tot după unii chipurile ar fi în stare să stingă ideile pentru libertate şi dreptate, medicamentul ideal, care tot după aceiaşi oameni ar fi în stare să şteargă trecutul şi conştiinţa unui om. /…/ Condiţiile de muncă sunt inexistente, vă pot preciza că în luna septembrie 1978 noi, sudorii din această echipă, nu am avut mănuşi de protecţie pentru sudură şi lucrăm cu mănuşi de protecţie destinate lăcătuşilor, scurte, şi numai încheieturile mâinilor noastre ştiu cât sunt de arse. /…/ La locul de muncă nu avem niciun fel de organizare, iar cei nedreptăţiţi, cei cărora le-a ajuns cuţitul la os, se manifestă spontan, de unii singuri. La vestea înfiinţări SLOMR am luat şi noi iniţiativa de a ne organiza, de a înfiinţa o celulă a acestui sindicat în oraşul nostru. Suntem puţini, doar câţiva, dar pe parcurs ne vom înmulţi. Din toţi câţi suntem doar eu am curajul de a mă afilia primul acestei organizaţii, ceilalţi aşteaptă răspunsul pe care-l voi primi eu de la dvs. şi pe care îl aştept şi eu cu aceeaşi nerăbdare. Această cerere o fac în două exemplare şi o voi trimite pe două adrese către SLOMR. Din două, sunt sigur că una va ajunge la destinaţie. Ar fi trist ca acest sindicat să fie înăbuşit în faşă. /…/ La ora actuală oamenii sunt sceptici şi nu au încredere, dar atâta timp cât nu vom încălca legile şi Constituţia noastră, oamenii nu au de ce se teme. /…/
După 9 ani de la expedierea acestei scrisori, la 12 august 1988, un ofițer de Securitate a propus „includerea lui S.D. în supraveghere informativă prioritară”, cu următoarele mențiuni: ”Sus-numitul a fost lucrat în dosar de urmărire informativă la problema persoane fără antecedente, întrucât în anul 1979 a fost selecţionat ca aderent la SLOMR /…/. În prezent, S. D. este pensionat pe caz de boală gradul II – psihoză discordantă, formă afectivă, urmând tratament la domiciliu.”
Tot aici, un alt fragment despre un alt episod petrecut în Constanța, în România anului 1987, țara anilor în care „n-a existat opoziție, nici rezistență” și care a primit „cadou” Revoluția din 1989.
„Numele personajului principal al acestei povești cu final dramatic a fost transformat în ințiale, din motive care țin de respectarea GDPR. Gestul lui de curaj l-a costat o decizie judecătorească definitivă, de internare ”până la însănătoșire” într-un azil psihiatric. Din lipsă de spațiu, în expoziție veți regăsi ”doar” alte nouă cazuri similare…”, explică Germina Nagâț.
/…/ Azi, data de mai sus, orele 7,30, sesizându-ne din oficiu că în zona bulevardului Tomis Piaţa Ovidiu, persoane necunoscute au difuzat înscrisuri cu conţinut duşmănos orânduirii socialiste din ţara noastră, ne-am deplasat la faţa locului, unde am ridicat un număr de cinci asemenea înscrisuri, care au fost afişate prin lipire în următoarele locuri:
Proces verbal, din data de 23 martie 1987
● Pe peretele de la încastrarea tocului uşii de la intrarea în bl. TD 17, Bulevardul Tomis nr. 256
● Pe vitrina magazinului Autoservire nr. 96 din Bul. Tomis nr. 317
● Pe stâlpul de susţinere din faţa magazinului alimentar nr. 11 din Piaţa Ovidiu
● Pe vitrina magazinului alimentar nr. 52 din Bulevardul Tomis
● Pe vitrina magazinului Aprozar din Piaţa Griviţei
Fiţuicile respective sunt redactate prin manuscriere cu caractere majuscule, cu pastă de culoare albastră, pe câte o pagină a unei coli albe liniate, format A4, nesemnate, intitulate <Atenţei! Comunicat important!>. Din verificările efectuate, nu au rezultat date de identificare cu privire la autorul difuzării. În zonă nu s-au mai găsit asemenea înscrisuri.
În jurul datei de 20 martie 1987, am luat hotărârea să redactez şi să difuzez fiţuici cu conţinut duşmănos, în care scop am cumpărat un caiet de geografie. Imediat după ce am luat această hotărâre, am redactat în ciornă un text duşmănos, pe care l-am intitulat <Atenţie! Manifest>!, după care am trecut la multiplicarea lui prin manuscriere /…/. Am reuşit să întocmesc o fiţuică în întregime, concomitent am început să multiplic alte trei asemenea fiţuici, fiind însă întrerupt din această acţiune de intervenţia mamei mele, care m-a surprins în timp ce scriam, mi le-a luat, le-a rupt şi le-a aruncat la gunoi. Mama mea a rupt fiţuicile, însă nu şi ciorna, care se găsea asupra mea şi pe care nu a văzut-o. /…/ În continuare, în perioada 23-31 martie am redactat, folosind aceeaşi ciornă, alte 10 fiţuici, folosind filele aceluiaşi caiet /…/.
Fragment din declaraţia dată de V.I. în anchetă, la 03 aprilie 1987
Deliberând, tribunalul constată că prin sentinţa nr. 368 din 28 mai 1987, Tribunalul Militar Bucureşti a confirmat măsura internării medicale într-un institut medical de specialitate, luată de Direcţia Procuraturilor Militare faţă de V.I. /…/ Împotriva hotărârii sus-citate a declarat recurs V.I., care a susţinut personal şi prin apărător că măsura luată de prima instanţă, de internare într-un institut medical de specialitate până la însănătoşire este prea severă, dacă se are în vedere că, deşi este bolnav, nu are manifestări violente pentru a prezenta pericol pentru societate, solicitând casarea sentinţei şi înlocuirea măsurii de internare medicală obligatorie în tratament medical. Recursul nu este întemeiat.
Sentință judecătorească definitivă de internare obligatorie și tratament într-un institut medical de specialitate
După modelul „Solidarității” poloneze, în 1982 a luat naștere Mișcarea pentru Libertate și Dreptate Socială din România. În câteva luni, mișcarea a câștigat 62 de membri și simpatizanți în toată țara. Cel care a inițiat această formă de rezistență clandestină a fost Dumitru Iuga, tehnician la Televiziunea Română.
„Dumitru Iuga a fost arestat în vara lui 1983 și condamnat, alături de alți membri ai acestui sindicat clandestin, la 12 ani de închisoare pentru <complot>. A executat pedepasa la Aiud, unde pentru scurt timp a fost coleg de celulă cu Iulius Filip. Cel puțin 1 an de detenție l-a petrecut <la neagra>, adică la izolator, fără niciun contact cu lumea din afară. A fost eliberat în septembrie 1989, în urma unui decret de aministie”, dezvălui Germina Nagâț.
Mai jos, un fragment din „discuția” cu ofițerul de Securitate în ziua eliberării, care arată cum stăteau lucrurile în România, cu patru luni înainte de Revoluție.
Să ştii un lucru, că eu sunt cel care, într-un fel sau altul, o să răspund de dumneata după ce ieşi de aici. /…/ Să ştii că nici pe departe nu ai dovedit atitudine şi grijă de tată. /…/Te dai filozof, te dai deştept, te dai emancipat /…/ dar să ştii că instinctul de conservare te îndeamnă – şi îndeamnă toate animalele – să aibă grijă în primul rând de familie./…/ Sigur, dacă nu te vei astâmpăra, în cea mai bună variantă vei ajunge din nou aici. Repet, eu îmi măsor cuvintele: în cea mai bună variantă! /…/ Ce nivel de studii ani? /…/ Ştii vreo limbă străină? /…/ Nu de altceva, dar îţi spun un lucru: cea mai bună glumă din ziua aceea în care ţi-am citit memoriul, cererea aceea către comandantul penitenciarului, ziceai că eşti intelectual. Nu vreau să te supăr, dar să ştii că am râs când am citit şi am zis că asta se numeşte teribilism, ifose, că n-ai desfăşurat nicio activitate intelectuală! /…/ Ştii ce eşti dumneata? /…/ eşti un megaloman, ştii ce e aia? Ai o părere mult prea bună despre dumneata, exagerată, te consideri un intelectual. /…/ Scrie acolo în cererea dumitale, când ai spus că ţie îţi trebuie hârtie de scris şi nu mai ştiu ce…/…/ Noi ţi-am spus, vei avea tot dreptul să-ţi trăieşti viaţa, dar LA PRIMA GREŞEALĂ, LA PRIMA FAPTĂ, ÎNCERCARE DE FAPTE, ATITUDINE SAU PREOCUPARE, REPET, LA PRIMA FAPTĂ, ATITUDINE SAU PREOCUPARE ANTISOCIALĂ OSTILĂ /…/ să ştii că va fi represată, va fi anihilată din faşă. /…/ Vom lua măsuri FERME şi n-apuci să faci nimic, înţelegi? /…/ Păi, tăticu, la PRIMUL GEST, îţi aduc fătucile şi le zic: îl vedeţi pe tac-tu? A zis că are grijă de voi, uite grija de voi unde este! /…/ Tăticu, din clipa aia le periclitez liniştea! Nu înseamnă că suntem măgari, să le afectăm pe ele, dar le reduc la o astfel de linişte, şi socială, şi…./…/ Ei, lumea de atunci zicea mereu că vin americanii, vin americanii… E, au venit americanii?! N-au venit şi nici n-or să vină vreodată, cred că eşti convins! /…/ Că regimiul politic din România socialistă nu se va schimba nici acum, nici peste 200 de ani, sau cel puin cât trăieşti dumneata, să fii convins! Cât valorează un om? Nu te supăra, este o metaforă simplă, un păduche mic între două tancuri /…/ să zic aşa, cele două tancuri fiind sistemul socialist şi capitalist. /…/ A, sistemul socialist te-a supărat? Atunci să ştii că sistemul socialist are, ca orice organism, anticorpi pentru oricare microb şi te anihilează imediat. DUMNEATA EŞTI UN MICROB CARE A VENIT PE CORPUL SOCIALISMULUI, CARE TE-A ANIHILAT ŞI TE TERMINĂ. /…/ Nu ţi-a cerut nimeni să fii mare. N-APUCI ŞI NICI NU VEI APUCA SĂ FACI NICI O FAPTĂ, NU MAI APUCI ŞI AICI NU VEI MAI APUCA SĂ AJUNGI! /…/ ADICĂ, NU TE PUNE CU NOI!
Discuție înregistrată de tehnica operativă din penitenciar între ofițerul de Securitate și dizidentul Dumitru Iuga, în ziua eliberării
„<Eroi fără glorie> este o mărturie documentară care infirmă teoria intenționat lansată și întreținută de ani de zile potrivit căreia înainte de 1989 nu au existat contestatari interni ai regimului comunist”, spune istoricul Mădălin Hodor, cercetător în cadrul CNSAS. „Necunoscuți până acum marelui public, acești oameni simpli au fost capabili de gesturi curajoase în vremuri în care curajul se măsura în inconștiență. Pe umerii lor și pe destinele lor tragice s-a creat masa critică și a fost posibilă uriașa descătușare care se numește Revoluția Română. Adevărul e simplu și se găsește în documente”, mai adaugă el.
Poveștile dramatice ale eroilor necunoscuți din anii comunsmului contrazic poncifele securiste de genul „românii nu s-au opus comunismului, ba din contră, o duceau mai bine atunci”, „capitalismul adus de străini a distrus țara” șamd. Publicul poate afla cine au fost „eroii fără glorie” despre care vorbește istoricul Mădălin Hodor, și poate cunoaște poveștile lor în expoziția gândită și realizată de către Germina Nagat.
„Când mă gândesc la <Eroii fără glorie> pe care CNSAS îi omagiază într-o expoziție ce va fi vernisată mâine, am în față următoarea imagine: Fukumori Hakuyo, Călător solitar, 1925, luată în tehnica Bromoil, 24.4 x 37 cm, aflată într-o colecție privată, depozitată la Muzeul Metropolitan al Fotografiei din Tokyo”, spune la rândul său Mihai Demetriade, cercetător în cadrul CNSAS.
Marcând cele trei decenii de la căderea regimului comunist din România, expoziția omagiu, organizată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și Konrad Adenauer Stiftung (KAS), poate fi vizitată la Palatul Parlamentului, în foaierul sălii de plen a Senatului, timp de o lună, începând cu data de 15 ianuarie.