Cunoaștem extrem de multe lucruri despre istoria Hunedoarei, dar, sunt mult mai multe evenimente necunoscute nouă care s-au petrecut de-a lungul atâtor milenii în aceste locuri. Etimologia denumirii Hunedoarei și a ținutului ce-i poartă numele rămân, în opinia mea, un subiect încă netranșat. De etimologia toponimicului Hunedoara s-au ocupat mai mulți, de-a lungul vremii, fără să convingă însă. Nu-i voi enumera aici, din dorința de a intra cât mai direct în subiect.
Hunedoara apare în documente sub foarte multe denumiri: HUNGNOD, HUNOD, HUNIAD, HONAD, HUNADA, HUNYAD, HUNIOD, HUNYADVAR sau VAJDAHUNYAD. Aceste toponime apar în special în documentele administrației maghiare. Mai târziu, în documentele administrației austriece, Hunedoara apare sub numele de EISENMARKT și EISENSTADT.
În arhaicul grai al pădurenilor Hunedoara era numită INIDOARA!
Având atâtea toponime este greu să te oprești asupra unuia și să-i cauți etimologia. Care din ele te poate duce cât mai aproape de origine?
Lăsâd la o parte cele două denumiri atribuite Hunedoarei de administrația austriacă, observăm că avem două categorii de toponime: cele provenite din surse maghiare și una singură cu proveniență din vechiul grai a populației autohtone. O să mă concentrez puțin pe această ultimă denumire a Hunedoarei și printr-un exercițiu de imaginație să vedem unde putem ajunge.
Deci, INIDOARA!
Dar, INIDOARA nu este transpunerea corectă din punct de vedere fonetic: este doar transpunerea în semantica limbii române literare. În realitate, pronunția în graiul vechi al pădurenilor este cu un N moale, o consoană care nu există nici în fonetica, nici în semantica limbii române moderne.
Cu foarte multe secole în urmă, este posibil ca HUNEDOARA să fi fost numită INIDAVA, sufixul OARA înlocuind, în timp, sufixul DAVA. Deci, INIDAVA, cu precizarea că N se citește ca un N moale.
În literatura de specialitate s-a căzut de acord că sufixul OARA vine de la maghiarul VAR, care se traduce CETATE. Exemple ar fi Temeșvar, Seghesvar, Hunyadvar. Dar, cum explicăm Orăștioara, Nucșoara, Vălioara, Vălișoara ale caror sufixuri par a desemna un diminutiv și nicidecum un „VAR”, adică o cetate? Și încă ceva: Eu nu am găsit nicăieri o hartă sau o mențiune că orașul Hunedoara să fi fost cândva denumit Hunyadvar. Această denumire apare strict legată de castel și nu desemnează orașul.
Cu aproape 2000 de ani în urmă, Ptolemeu configura celebra hartă pe care apar peste 40 de toponime ale unor localitați de pe teritoriul Daciei de atunci. Printre ele și misterioasa și mult căutata SINGIDAVA. Dacă citim grupul de consoane NG ca pe un N moale, SINIDAVA, oare cum ar suna? Vom vedea că se apropie foarte mult de INIDAVA de care îl desparte doar prefixul S! Acest prefix s-a putut pierde foarte ușor în decursul vremii.
Dar de ce să citim SINGIDAVA cu un N moale? Simplu: este foarte probabil ca arhaicul grai răspândit în Transilvania să fie o continuare a limbii vorbite de dacii care locuiau aici în vechime și care, de ce nu, am putea crede că foloseau în fonetica lor consoanele moi.
Dacă ar fi așa, atunci toponimicul SINGIDAVA ar fi imposibil de transcris fonetic in semantica limbii latine, de unde, probabil Ptolemeu a preluat toponimul, pentru că în limba latină nu există consoane moi.
Același lucru ar putea fi valabil și pentru SINGI, tribul geto-dacic pe care Vasile Pârvan îl localizează cam în această zonă. Deci, Ținutul Singilor, Ingilor mai târziu, cu mențiunea că grupul de consoane NG se citește ca un N moale.
Acum avem: SINGIDAVA, INGIDAVA, INIDOARA, care este cetatea SINGILOR și Ținutul SINGILOR care au dat numele acestul ținut pentru că populau această zonă.
Dar cum s-a ajuns la toponimul de azi al Hunedoarei?
Pe Dealul Sânpetru din Hunedoara a existat mai întâi cetatea SINGIDAVA (întemeiată probabil de celți). Mai târziu, cândva după anul 1000, au venit ungurii-catolici și s-au așezat pașnic, probabil fără lupte, la răsărit de SINGIDAVA, numindu-și așezarea HUNGNOD, HUNOD, HUNIAD, HONAD, HUNADA, HUNYAD, HUNIOD, HUNYADVAR sau VAJDAHUNYAD. Ei s-au grupat în jurul bisericii, dispărute azi, Zarda (de fapt o mânăstire franciscană).
Această biserică precum și satul Răcăștie, cu populație aproape exclusiv maghiară în vechime, aflat în vecinătatea mânăstirii franciscane, cred că ne confirmă acest lucru. Mai mult, în acea zonă, în locul numit Dealul cu Comori, s-a descoperit o necropolă și un tezaur monear vechi de circa 1000 de ani, necropolă ce aparținea probabil acelei comunități ungurești, ale cărei urme ar fi foarte greu de descoperit azi, datorită răvășirii solului o dată cu construcția Uzinelor de Fier Hunedoara.
De partea cealaltă, în dreapta apei Zlaștiului, erau Inidorenii ortodocși după Marea Schismă, la începutul Evului Mediu grupați în jurul bisericii SF. Nicolae, dar cu mult înainte așezați sus, pe Dealul Sânpetru.
Prima atestare documentară a Hunedoarei apare în anul 1256, într-un document emis de autoritățile maghiare în limba latină. Aici Hunedoara apare sub numele de HUNGNOD. Părerea mea este că acest document se referă strict la așezarea de pe malul stâng al Cernei, nu și la Inidoara, așezată la vest de HUNGNOD, pe malul drept al apei Zlaștiului.
Cândva, demult, poate în vremea lui Ioan de Hunedoara, cele două așezări s-au contopit. Mai târziu, pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea sau începutul secolului al XIX-lea s-au contopit si toponimele HUNIAD cu INIDOARA formând HUNIEDOARA. În graiul arhaic ardelenesc a răms însă tot Inidoara, cu N moale).
În final aș mai menționa un lucru: toponimul HUNGNOD, din câte știu eu, apare o singură dată, menționat într-un document scris în limba latină, în anul 1265. Mai târziu, pe măsură ce scrierea în limba maghiară se consolida, în documentele în limbă latină emise de administrația maghiară dispare grupul de consoane NG din denumirea Hunedoarei, tocmai pentru că în semantica limbii maghiare existau consoane moi și nu mai era nevoie de substituirea consoanei moi N cu grupul de consoane NG. Cred că și acest lucru ar merita cercetat de către specialiști.