Ce se întâmplă în USR este motiv de îngrijorare. Echipa Barna nu trebuie să aibă motive de celebrare pentru victoria împotriva „rebelilor” alungaţi. Tabăra pro-Oli (cei „500 de ronini”) nu se lasă amuţită cu ameninţări disciplinare. S-au adunat nemulţumiri nerezolvate, insulte trecute cu vederea. Cutia Pandorei se poate deschide oricând.

Luarea de poziţii ferme (fie ele pro sau contra) este pripită. Nu există suficientă informaţie. Adevărul nu e mai niciodată 100% de o singură parte şi alternativele abundă. În asemenea situaţii realitatea e multidimensională şi nu cauzează sau precede evenimentele pe care le observăm; realitatea se coagulează cu trecerea timpului pe măsură ce informaţia şi obiectivele se clarifică. Reprimarea vocilor critice în numele solidarităţii sau disciplinei de partid, sau alungarea „rebelilor”, dar fără corectarea problemelor de fond, nu va face decât să agraveze starea sistemului. Alte probleme, mai mari, vor lovi mai tare.

Care sunt problemele de fond?

O ipoteză, este că USR a ezitat prea mult în a formula o doctrină politică precisă; probabil de frica contracţiei sau fragmentării. USR (deşi modern) nu este un partid tipic, ci o federaţie civică multicoloră, la care oamenii au aderat din entuziasm anti-coruptie, şi nu dintr-o ideologie comună.

O alta ipoteză este că USR are o structură piramidală, în care puterea vine de la vârf şi care are prea puţine mecanisme de control dinspre bază. Separarea între compartimentele de conducere (doctrinare, normative şi administrative) pare să nu fie suficient de clară. În fapt, asistăm la o goană vizibilă la vârf după cumul de funcţii. Mai observăm și o conducere centralizată, cu alergie la adversari (chiar şi în interior).

Rebelii percep toate acestea ca „formă fără fond”, ca potenţial pentru despotism, ca suprimare a libertăţii de opinie, ca liber arbitru în decizii. O situatie de „am fost votat, fac ce vreau”. Este o situaţie paradoxală, pentru un partid la care baza are în fapt libertatea de a-şi vota aleşii.

Atâta vreme cât problemele de fond nu sunt adresate, conflictele se vor înmulți, nu se vor rări, indiferent câţi „ronini” sunt alungați în pribegie. Deocamdată ar fi bine să se abţină (dacă pot) de la poziţii prea rigide, şi să cugete la cauze mai profunde (fără sarcasm, lozinci, slogane, asmuţiri şi insulte). Să auzim întâi clarificările pe toate speţele restante (de exemplu: pragul la care o insultă devine un delict impardonabil, semnăturile false la „fără penali” o insultă adusă celor cinstiți, congresul pe repede înainte, moliciunea din campanie, rezultatul șchiop la prezidenţiale, deciziile finale ale Comisiei de Arbitraj, Etică şi Disciplină).

Hai să lăsăm timpul să coaguleze realitatea.

Lasă un răspuns