Urăm succes Guvernului Orban în distrugerea mafiei instalată de PSD pe coridoarele puterii de stat. Dar, le „frecăm ridichea” oricum. Este oare bine sau rău să criticăm Guvernul aşa de repede după instalare?
Unii spun: „Lasaţi-l pe Ludovic Orban în pace. Noi avem încredere în PNL. Ştie el ce face. Cine îl critică pe Orban e comunist”. (Este oare adevărat? Sunt oare Orban, Johannis şi PNL aşa de nepătaţi, infailibili şi verticali la coloană, încât nu mai pot fi monitorizaţi, chestionaţi sau criticaţi?)
Alţii spun: „Destul am aşteptat! PNL-Orban-Johannis-Rareș Bogdan, daţi-ne ce ne-aţi promis în alegeri. Cât mai repejor!” (Sunt aceştia indreptăţiţi? Are Guvernul un termen limită până la care să îşi îndeplinească promisiunile din campanie? Cât să aşteptăm înainte de a deschide gura?)
Greşeala tuturor (şi „Unii” şi „Alţii”) vine de la lipsa de întelegere a rolului presei şi societăţii civile. „Unii” uită că “Trust is nothing without proof” (Încrederea nu valorează nimic fără dovadă). Doar înguştii la minte cred că a critica guvernul Orban e dovadă de pesedism. Total greşit! Jurnaliştii, comentatorii, bloggerii şi grupurile civile sunt nişte câini de paza ai societăţii (a patra putere în stat, făra de care nu am putea controla societatea din derapaj spre dictatură). Acela care confundă un jurnalist (ce trage politicieni de mânecă) cu un duşman al poporului, confundă un „judecător conştient” cu un „anarhist irațional”. Confundă un câine de pază cu un lup (care din nefericire) a fost lovit de turbare.
Hai sa dăm câteva exemple, în care reacţii media prompte au readus miniştri derapaţi ai guvernului Orban, înapoi pe linia de plutire.
Primul caz. Ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu a fost lovit brusc de „boala neputinţei” în privinţa Recursului Compesatoriu (prin care criminalii ieşeau din puşcării înainte de termen). Vezi Doamne, nu putem să ţinem borfaşii, violatorii şi talharii în puşcării din cauză de condiţii improprii de cazare, pentru că nu s-au construit puşcării moderne şi ne amendează UE.
Domnul ministru uită că statul dă mai mulţi bani pe un puşcăriaş decât pe un elev. Că e mai bine în puşcării decât în şcoli, sau spitale sau la bloc fără căldură.
S-au gasit şi câţiva fanatici PNL şi o mână de jurnalişti obedienţi care s-au repezit să îl apere pe Noul Mântuitor al Justiţiei Predoiu. L-au prezentat ca pe un profesionist echilibrat, ce pune lucrurile în balanţă, blablabla. Alooooo tovarăşi! Nu de asta s-a schimbat guvernul, ca să le cântaţi în strună celor de genul lui Iordache, Nicolicea sau Tudorel. Guvenul Orban a venit la putere ca să rupă pisica, nu să o mângâie domol pe burtică.
Bineînţeles că după declaraţiile “echilibrate?” ale domnului Predoiu, Internetul şi presa au luat foc. Peste noapte domnul ministru a băgat coada între picioare. A doua zi, a trebuit să iasă premierul Orban să anunţe un electorat neliniştit că vor depune imediat o lege în parlament, cu asumare de răspundere, pentru Recursul Compensatoriu.
Evident că domnul Predoiu era aerian în privinţa aşteptărilor publicului, că a vorbit gura fără el şi că schimbarea de decizie a fost luată peste noapte sub presiune publică. Cacialmaua a mers şi chiar PSD s-a repezit să propună şi să voteze legea în regim de urgenţă. Deodată, s-a descoperit că putem construi puşcării, că putem negocia cu UE şi că din punct de vedere al echilibriului social şi al încrederii în guvern este mai bine să plătim banii de amendă, decât să expunem pupulaţia la încă 500 de omoruri, răpiri, tâlhării şi violuri pe an.
Deci se poate, domnule Predoiu! Trebuia doar să scoateţi capul din nisip. Bine v-a făcut societatea civilă. Că vă lovise brusc amnezia despre scopul pe care îl aveaţi acolo.
Al doilea caz. Cel al ministrei Învăţămantului, Monica Anisie, în legatură cu testele PISA (peste 40% din copii sunt analfabeţi functional, nu inţeleg ce citesc şi nu pot corela ce învaţă la şcoală cu realitatea). Dumneaei a uitat ca e ministră. A crezut probabil că încă mai e învăţătoare neputincioasă la ţară subjugată Abramburicăi Andronescu.
„Sistemul nu e chiar aşa de rau”, a încercat să ne calmeze proaspăta ministră la televizor. La faza asta toţi am făcut piele de găină. Apoi a continuat doamna ministră: „Testele astea nu sunt aşa de revelatoare pentru ce învaţă copiii noştri”. „Şcoala românească nu are nevoie de schimbări revoluţionare, ci doar de WC-uri şi manuale”, a mai sugerat dumneaei.
Strategia este să cârpăcim pe ici pe colo. Doamna Anisie a declarat că testele PISA (cea mai cruntă evidenţă a hăului dintre programa şcolară şi scopul real al educaţiei) nu sunt chiar aşa de alarmante. Au apărut şi în acest caz oportuniști și câteva inspectoare locale reşapate de la Tulcea sau Făcăi urcate la tribuna microfonului naţional, care fac urticarie de cate ori se aude de o revoluţie în educaţie. Aceşti părerologi cred că, în educaţie, o Revolutie poate fi suplinită de o Evoluţie înceată, târâta prin noroi suficient de multi ani. Mai cred dumnealor, că Revoluţia în educaţie se limiteaza la „data şi materiile la care se dă Bacu”.
Bineinţeles că Internetul, presa şi televiziunea au luat foc la declaraţiile aiuritoare ale doamnei ministru Anisie. „Adică copiii noştri nu sunt pregatiţi pentru viaţă, iar ministerul Învăţământului ne îndeamnă la calm, cum că totul e bine (sau cel puţin merge spre bine)?” Şi bineînţeles că doamna ministru a luat-o în freză şi a tăcut mâlc cu coada între picioare. De data asta, a trebuit să iasă la rampă ditamai Preşedintele de la Cotroceni ca să tempereze spiritele şi să ne încurajeze aşteptările.
Deodată şi Guvernul a realizat cât de importantă este re-ajustarea scopului educaţiei. A apărut şi Cioloș care a calmat spiritele spunând clar că madam Anisie nu va fi sub nicio formă ministru după alegerile din 2020. Bine aţi păţit-o, doamnă! Asta se întamplă când nişte birocraţi de carieră sunt rotiţi pe poziţii, când ce ne trebuia nouă era reformă.
Al treilea caz. Ministrul Mediului, Costel Alexe. Domnul Alexe a fost lovit brusc de amnezie în problema masacrului pădurilor. Dumnealui a devenit deodată apărător al defrişărilor legale şi al exportului de buşteni, atâta vreme cât nu exportăm în afară de UE, ci către Austria.
Domnule Alexe, nu ne preocupă de loc exportul de buşteni către Timbuktu sau Sri Lanka. Şi nici taierile legale. OPRITI TĂIERILE ILEGALE! Dacă nu le puteţi controla, opriţi TOATE tăierile până aduceţi sistemul sub control. Pe acest subiect toţi românii sunt de acord că trebuie făcut ceva drastic (fie ei USR-işti, PNL-işti sau PSD-işti).
Neputinţa domnului Alexe e de neînţeles, mai ales că de la Revoluţie nici un ministru al Mediului nu a avut atâta putere (Pădurile, Apele şi Mediul, toate comasate într-un singur minister), pe un fundal reformist. Din zecile de măsuri radicale pe care le putea lua domnul Alexe, le-a ales pe cele mai ofilite. O mână de ordine leşinate şi declaraţii cu jumătate de gură în favoarea austriecilor.
Şi din nou, Internetul, presa şi televiziunile au luat foc. Din Moldova până în diaspora din California, şi de la RealitateaTV până la Antena3. Şi din nou, a trebuit să iasă ditamai preşedintele Johannis să calmeze spiritele şi să se arate cu adevărat îngrijorat de soarta pădurilor. Vedeţi domnilor miniştri ce se întamplă atunci când câştigi puterea pe promisiuni de reformă, dar ce oferiţi este doar „normalitate” şi „business as usual”?
Ce a mai rămas de făcut de către Guvernul Orban? Care îi este menirea istorică?
Dacă ne uităm peste cele 10-12 promisiuni din alegeri, cea mai importantă pentru stabilitatea politică a României este revenirea la alegeri locale în două tururi. Vom vedea în curând, cât de sincer este guvernul Orban pe acest subiect.
Deocamdată şi-au asumat raspunderea pentru o lege mai mititică: rambursarea călătoriilor şcolarilor. Nobil, nu-i vorbă… dar nici pe departe o lege critică pentru soarta României, domnule Orban. Asta era o decizie pe care o putea lua şi ministerul de resort. Deasemenea, anularea pensiilor speciale este importantă pentru a reda increderea socială – dar nu va repara economia (şi ar putea cădea la CCR oricum). Redresarea economică va veni de la creşterea producţiei şi de la recuperarea impozitelor prin ANAF.
Domnule Orban, aveţi foarte puţin timp la dispoziție. Stoarceţi lămâia la maxim cu legi care contează pentru viitor, că vin mafioţii înapoi pe un alt val de promisiuni şi găleţi roşii date credulilor.
Vedeţi dumneavoastră, domnule premier (oricare aţi fi)? Vă urăm succes, dar noi, societatea civilă vom continua să stăm cu biciul pe dumneavoastră (din oricare partid aţi veni). Nu pentru că sunteţi de la PNL sau USR. Nu pentru că noi, criticii, am fi pro-PSD. Pur şi simplu pentru că societatea civilă româneasca a evoluat, şi acum avem mugurii unei mass-media cu adevărat libere. Poate înțeleg şi oportuniștii politici, fie ei pro-PNL, pro-PSD sau pro-USR, că presa liberă este un „judecător conştient” și nu un „anarhist irațional”.
Un câine de pază, nu un lup turbat.