Cilindri monstruoşi ies pe poarta fabricii aeronautice „Michoud Assembly Facility” din New Orleans, USA. Noua creaţie a companiei Boeing va fi apoi asamblată într-o rachetă gigantică. Mare cât o clădire cu 30 de etaje (înaltă cât Hotelul Intercontinental).

NASA a decis să se întoarcă pe Lună cu echipaje umane. În 2024 se lansează programul Artemis – misiuni de explorare pe Lună, în pregătirea unor colonizări extraterestre cu staţii intermediare îndepărtate. Zona ţintă în acest program este polul de Sud al Lunii.

Staţii lunare ale viitorului vor functiona cu echipamente automate la început şi apoi cu oameni. Modul de lucru va fi similar cu cel al staţiilor de cercetare din Antarctica. Primele misiuni vor instala capsule de locuit pe suprafaţă. Rachete Artemis III vor fi apoi lansate, cel puţin odată pe an din Florida (Cape Canaveral), transportând astronauţi, cercetători, cele necesare traiului şi echipamente. Echipele vor sta în statii până la un an de zile.

Ce cautăm din nou pe Luna? Am fost deja acolo cu programul Apollo şi avem peste 80 de kilograme de roci lunare de studiat acasă. Marile scopuri ale programului Artemis sunt: colonizare, tranzit pentru misiuni interplanetare, comunicaţii „deep space” fără bruiaj radio şi minerit spaţial. Deasemenea, praful lunar de suprafaţă este foarte bogat în tritiu, un izotop radioactiv al hidrogenului, necesar în reactoare de fuziune.

În viitor, omenirea va epuiza sursele mai ieftine de uraniu, poloniu şi alte materiale radioactive. Va apărea o nouă generaţie de centrale nucleare cu reacţii de fuziune. Aceste centrale consumă tritiu (scump de obţinut pe pământ, dar abundent pe Lună).

Luna are şi dezavantaje pentru explorarea extraterestră. Viteza rachetelor Artemis, atunci când părăsesc pământul, este de aproximativ 8-10 km/secundă (peste 30.000 km pe oră; sau de la Bucureşti la Paris în 4 minute). Problema cu ajunsul pe Lună nu este doar decolarea, dar şi încetinirea înainte de aselenizare. Dacă am încerca să coborâm pe Lună la 8 km/secundă, nava s-ar face praf şi pulbere. Artemis nu poate să încetinească prin frecare de atmosferă (Luna nu are atmosferă). Pentru încetinirea coborârii se folosesc retro-rachete secundare care scad viteza. Deasemenea, astronauţii trebuie să îşi instaleze capsule de locuit, şi în viitor buncăre subterane, ca să scape de efectele ucigaşe ale radiației solare. Adaugaţi lipsa totală de atmosferă (vacuum la temperatură aproape de zero absolut) si aveţi tabloul muncii în infern. Luna oferă foarte puţine pentru supravieţuirea echipajelor. Totul va trebui adus de-acasă (apă, aer, mâncare, pastă de dinţi, haine de schimb si hârtie igienică).

Cu toate aceste dificultăţi, merită totuşi să mergem pe Lună? În viitorul apropiat multe companii private vor dori să aibă staţii pe Lună, pentru exploatări miniere, stocare de date, super-computing la temperaturi joase, relee de comunicaţii interplanetare, turism cosmic, construcţii de nave spaţiale şi lansări de misiuni către alte planete.

Notă: În mitologia greacă, Artemis era zeiţa castă a Lunii, a naturii sălbatice si vânătorii.

Articolul precedent„Tineri și lipsiți de grijă”
Articolul următorCu buza umflată
Cercetător științific la University of Southern California, Los Angeles, USA. A urmat cursurile Universității Bucuresti, American University si University of Cincinnati. Specialist în ecologie, microbiologie și astrobiologie.

Lasă un răspuns