Pe 26 aprilie 1986, o explozie a distrus mare parte din reactoarele centralei nucleare Cernobîl (Ucraina). Norul radioactiv a acoperit toată zona, inclusiv păduri, terenuri agricole, oraşe şi sate, şi s-a răspândit apoi spre Europa de Est. Centrala nucleară a fost închisă definitiv. Toţi oamenii din zonă au fost evacuaţi. Zeci de mii de tone de ciment au fost turnate deasupra reactoarelor, ca să reţină materialele radioactive pe loc, ca într-un sarcofag uriaş pentru eternitate.

În fosta centrală nucleară, nimeni şi nimic nu a rămas în viaţă (sau cel puţin aşa au crezut cu toţii). Centrele de monitorizare au continuat meticulous observaţiile în zonele cele mai radioactive, folosind camere video şi drone. Totul părea să evolueze după aşteptări, considerând dezastrul.

Ruina reactorului centralei nucleare de la Cernobîl

Până în 1991, când au fost observate primele semne de viaţă, nemaiântâlnite în asemenea condiţii. O mâzgă organică, neagră şi lipicioasă, acoperea din ce în ce mai mult suprafeţe cu grad letal de radioactivitate. Lucru de mirare, aceste mase vii creşteau din ce in ce mai abundente de la an la an ca într-un film sci-fi. Aşa ceva este imposibil şi-au spus cercetătorii, dar adevărul îi sfida in faţă. Au luat probe şi le-au trimis în toata lumea spre analiză.

În cele din urmă, după 17 ani de muncă, o cercetătoare din New York (Ekaterina Dadachova de la Colegiul de Medicină Albert Einstein) publică un articol senzaţional despre viaţa mucegaiurilor (ciuperci microscopice) din Centrala Cernobîl. Articolul dă peste cap toată lumea ştiinţifică. Până în acel moment, cu toţii ştiam că radioactivitatea distruge moleculele de ADN (purtătoarele de informaţie ale vieţii). Deodată, s-a aflat că mucegaiurile din Cernobîl nu numai că rezistă cu succes radioactivităţii ucigaşe, dar chiar se pare că se şi hrănesc cu radioactivitate. Natura a gasit o cale de supravieţuire. Cum este posibil aşa ceva?

Cercetătorii ştiau de mult că unele bacterii (cum ar fi Radiococcus radiodurans) au mecanisme de repararea mutaţiilor produse de radiaţie. Ştiau şi că scorpionii rezistă la radiaţii de mii de ori mai mari decât doza letală pentru oameni. Dar, nimeni nu şi-a închipuit vreodată, că viaţa se poate hrăni cu radioactivitate.

Aceste noi cercetări au deschis uşa către un nou secret al naturii. Pigmentul negru numit melanină, din mucegaiuri, îndeplineşte se pare trei funcţii. Protejează celulele de radiaţie (ca o umbrelă), este un agent anti-oxidant, dar (susţin unii cercetători) extrage şi energie din radioactivitate. Această ipoteză este mai veche, dar a fost întotdeauna desconsiderată ca o aberaţie pseudo-ştiintifică. Deodată, mucegaiurile din Cernobîl au devenit vedete şi ne aduc cu picioarele pe pământ.

Melanina nu este un singur „chemical”, ci o clasă mare de compuşi organici, produşi de mai toate tipurile de viaţă (de la bacterii la elefanţi şi de la alge la plante). Este acea substanţă care dă părului culoare închisă şi se adună în piele atunci când ne bronzăm. Sute de cercetători studiază astăzi melanine din diferite surse. Există trei clase mari de melanină. În traducere, în limba română, ele s-ar numi:

  • Eu-melanină (de culoare negru-metalic, din părul negru, pielea africanilor, cerneala de sepie şi sporii de mucegaiuri);
  • Feo-melanină (de culoare cărămizie, din părul oamenilor cu păr roşcat şi din pistrui); şi
  • Pio-melanină (o molecula mică, gri/negru, cu efect antioxidant, foarte comună în bacterii).

Există multe aplicaţii posibile cu melanine. Unele dintre acestea, pot să revoluţioneze ştinţa şi să ne remodeleze viitorul.

O companie din Texas produce melanină sintetică, care poate fi integrată în plastic şi sticlă, pentru a produce lentile fumurii.

Au apărut alifii de plajă anti-oxidante cu melanină, pentru protecţie împotriva razelor ultraviolete. Prin înlocuirea alifiilor de plajă pe bază de oxid de zinc, alifiile cu melanină vor proteja ecosistemul marin de la poluare cu zinc şi, prin asta vor ajuta la salvarea recifilor de corali.

Baterii electrice reîncărcabile

O companie din New York şi Los Angeles (care include şi cercetători români) a inventat un nou tip de foto-baterie organică (bazată pe pio-melanină), care se încarcă de la soare. În viitorul apropiat, se vor construi asemenea foto-baterii industriale fără metale grele (hibrizi organici între panouri solare şi baterii cu melanină). Aceste sisteme vor crea o nouă societate, mai curată şi nepoluată. Foto-bateriile organice nu sunt toxice şi se reciclează prin compostare.

Melanina va juca un loc de frunte în noua revoluţie ecologistă (Green New Deal), şi unii cercetători români se află deja în fruntea acestei miraculoase aventuri. În viitor am putea avea bioferme de ciuperci, pentru a creşte hrană la întuneric cu radioactivtate (în peşteri pe Lună sau Marte, dar şi în călătorii extraterestre departe de soare)?

Oare atunci când ne bronzăm, şi se adună melanină în piele, ne şi încărcam cu energie de la soare? Nu ştiu … dar abia aştept să aflu!

Tehnologia a început să ţină pasul cu imaginaţia.

Poate că melanina, pigmentul miraculos, va salva chiar omenirea.

Articolul precedentDe ce nu sunt de dreapta?
Articolul următorRăzbunarea Diasporei
Cercetător științific la University of Southern California, Los Angeles, USA. A urmat cursurile Universității Bucuresti, American University si University of Cincinnati. Specialist în ecologie, microbiologie și astrobiologie.

Lasă un răspuns