Virusul Covid nu e nici pe departe aşa de vicios comparat cu alte maladii, ca să explice ce vedem în economie la nivel global. Ce vedem este totuşi un efect corect în amplitudine (la care trebuia să ne aşteptăm). Cum este posibil un aşa paradox?

În opinia mea, economia mondială nu s-a gripat din cauza numărului exagerat de morţi, sau de persoane în incapacitate din a mai produce sau cheltui. Trebuie să ne intrebam, de ce s-a oprit economia aşa de repede. De ce s-au dat “cheltuielile la fund şi milităria jos din pod”? De ce a fost răspunsul agenţilor economici bogaţi aşa de leşinat, deşi au aparent putere ca niciodată in istorie?

Puteau să pună mai multă presiune pe guverne, clienţi şi salariaţi. Puteau să facă lobby şi să promită marea cu sarea, pentru a continua activitatea. Promisiuni, stimulente financiare şi modificări ample în practica economică care să crească protecţia faţă de virus. Promisiuni de refinanţare, cargo sterilizat, echipamente de protecţie, dezinfectare agresivă, lucru de acasă, fumigarea fabricilor noaptea şi sterilizarea frecventă a avioanelor, hotelurilor, magazinelor, depozitelor, vapoarelor cazinourilor şi autobuzelor.

Răspunsul la paradoxul nostru e legat de mai mulţi factori, dar doi mai importanţi:

Globalizare (care a vulnerabilizat statele, în cazul unei întreruperi substanţiale a producţiei);

Teoria nerezonabilă a Creşterii economice indefinite (i.e. prezumpţia că economia poate să crească continuu şi la o rată care să acopere datoriile, cheltuielile şi dorinţele unei societăţi superficiale).

Gripajul economic a fost o înterupere temporară a ciclului producţie/consum/creditare cu “scopul” de a re-ajusta sistemul. “Intenţia(?) crizei” este de a face modificări la modul de globalizare şi re-evaluare a relaţiei dintre venituri şi nevoi.

Situaţia aceasta este analoagă, din punct de vedere ecologic şi fiziologic, cu cea a prădatorului care obţine prea puţină hrană, comparat cu energia folosită pentru procurarea ei. La nivel de economia familiei, este analoagă cu o tăiere de salariu, tocmai atunci cand ţi-a crescut rata la casă şi familia a devenit iresponsabilă (visează vacanţe în Hawaii, maşini de lux, diamante, club de golf, yacht şi selfie la Veneţia).

Primul lucru pe care îl faci într-o asemenea situaţie este o întrerupere şi re-evaluare cu cărţile pe faţă. Un răspuns de tipul: “când ajungi într-o groapă de neieşit, opreşte-te întâi din săpat”. După aceea: munceşti mai mult, elimini cheltuielile ne-esenţiale, te mulţumeşti cu mai puţin, te muţi într-o casă mai mică, tai cărţile de credit şi înveţi bucuria lucrurilor simple (cum ar drumeţie cu cortul la munte, în loc de vacanţă la Las Vegas).

În această teorie, epidemia Coronavirus nu este cauza gripajului economic, ci o scânteie suficient de mare şi la locul potrivit, ca să aprindă butoiul de pulbere. Epidemia Covid a reuşit să blocheze întâi producţia (în China), şi a trecut foarte repede la consumatori (care erau deja frustraţi de dependenţa faţă de China). Criza a încetinit temporar cheltuielile la nivel global, fără însă a adauga datorii faţă de creditorul precedent. Virusul a iniţiat o scurgere suficient de mare şi rapidă, evoluată într-un şuvoi, si apoi o cascadă care a rupt în cele din urmă barajul dizechilibrului dintre venituri şi cheltuieli.

Din cauză că această criză are motive economice şi financiare, virusul Covid nu e singurul posibil agent declanşator. La stresul care exista deja în aşteptarile, economia şi finantele mondiale, putea foarte bine să fie un război, un meteorit, sau o fluctuaţie climatică. Dar, trebuia să producă mai întai blocarea unui producator principal şi creditor mare, urmata de întreruperea cheltuielilor exagerate de către consumatori şi de împrumuturi pentru cheltuieli şi mai mari şi iraţionale în viitor.

Ce se va întampla cu economia mondială? Mai multe lucruri bineinţeles. Au fost listate într-un articol precedent:

Ce putem fi siguri însă, este că sistemul socio-economic va dori să nu se schimbe prea mult, şi va încerca din greu să acopere gaura Crizei Covid pe două căi:

  1. Transferul datoriei către viitor (echivalentul cu o familie care îşi pune copiii şi nepoţii în sclavie economică, ca să plăteasca datoria părinţilor); şi
  2. Eliminarea unei părti din datorie, prin reducere de cheltuieli, devalorizare de acţiuni, distrugere de agenţi economici specializaţi în distracţie, distrugeri de bănci care sunt proprietarele datoriilor şi odata cu ele sisteme de pensii, investiţii şi companii de asigurări.

Până la urmă se va ajunge la un compromis, care va reduce datoriile, cheltuielile, creditele si va modifica condiţiile de globalizare.

Să crezi că un virus care omoară câteva mii de oameni pe zi este forţa fizică din spatele gripajului economiei mondiale este o “greşeală de interpretare”.

Nu virusu-i de vină, ci mentalitatea noastră de: “După noi potopul”.

Lasă un răspuns