Guvernul a prelungit pentru a cincea oară, cu acordul Parlamentului, starea de alarmă pe teritoriul Spaniei, cu interzicerea deplasărilor între provincii. Purtarea măștilor inclusiv pe stradă a devenit obligatorie începând de este de joi, 21 mai, precizează RTVE, citat de publicația de limbă română, Occidentul Românesc.
Primul ministru Pedro Sánchez a obținut aprobarea Parlamentului pentru a menține starea de alarmă timp de încă 15 zile și nu de 35, așa cum intenționase inițial, datorită susținerii pe care au acordat-o parlamentarii partidelor Ciudadanos, PNV și Coalición Canaria. Propunerea a fost aprobată cu o majoritate absolută: 177 de voturi pentru, 162 de voturi împotrivă și 11 abțineri, relatează El Mundo.
Sánchez a susținut această nouă extindere a stării de alarmă, pentru că „nimeni nu are dreptul să irosească efortul colosal pe care spaniolii l-au depus timp de zece săptămâni”. În ciuda reproșurilor pe care Guvernul a fost nevoit să le audă de la mai multe grupuri politice, extinderea a avut susținerea finală din partea celor de la Más País, Teruel Existe și PRC.
De joi, 21 mai, măștile sunt obligatorii în toată Spania ca măsură deprotecție împotriva coronavirusului pentru toți cetățenii. Masca trebuie purtată atât în spațiile închise cât și în aer liber, atât timp cât distanța de siguranță nu poate fi menținută.
În timpul discursului său, Pedro Sánchez şi-a cerut scuze cetățenilor pentru greșelile comise în gestionarea crizei de sănătate a coronavirusului și pentru „lipsa resurselor”. În plus, el a dat asigurări că: „comunitățile autonome își vor recupera treptat capacitatea deplină de luare a deciziilor”.
„Nimeni nu are dreptul să irosească efortul depus”, a subliniat Sanchez înainte de a menționa că starea de alarmă a fost „benefică” pentru întreaga țară și este „singurul mod posibil de a opri răspândirea virusului. Dacă această strategie nu ar fi fost respectată de către spanioli timp de 10 săptămâni, astăzi în Spania ar fi fost peste 30 de milioane de persoane infectate, iar decesele ar fi ajuns la 300.000”, a mai precizat Pedro Sánchez în declarația sa.
În regiunea Madrid au fost distribuite prin farmacii, pentru toți beneficiarii cardului de sănătate, măşti de protecție cu multiple utilizări.
Deși numărul îmbolnăvirilor scade și majoritatea regiunilor spaniole aplică în diverse faze planul de revenire la normal, Parlamentul a aprobat prelungirea stării de alarmă până în 7 iunie, pentru a asigura interzicerea deplasărilor între provincii și a controla astfel transmiterea virusului.
Spania este între țările cu cel mai ridicat număr de persoane decedate, aproximativ 28 de mii, și cu cei mai mulți infectați, peste 230.000.
A consemnat: Zoe Stoleru Martí
Foto: Mediafax