Acum aproape cinci ani ajungeam în America pentru prima dată, fără nicio pornire de a trăi visul american. Doar soarta a decis sa fie așa. Și asta în Chicago, orașul „mafioților” (se știe că a fost orașul lui Al Capone).

Cred că prima impresie a fost aceeași pe care majoritatea oamenilor o au când vin în America: aceea că totul este mult mai mare. Mașini mai mari, drumuri mai late, clădiri mai înalte, sute de magazine, mâncare multă cu porții imense, oameni mereu cu zâmbetul pe buze și degajați.

Viața trăită aici, e plină de provocări și teste, pe toate planurile. E o diferență incredibilă între ceea ce înseamnă America, atunci când vii ca turist, și America, atunci când locuiești aici. Îți ia timp să înțelegi sistemul lor și să te integrezi în comunitate, cu multe naționalități la un loc și multă varietate de cultură.

Și iată anul 2020, un an cu totul altfel, diferit de toti ceilalți, începând cu nebunia generată de pandemie, apoi urmată de conflictele stradale dintre poliție și cei de culoare. Am trecut brusc de la starea de urgență din timpul pandemiei cu Covid-19, la starea de asediu…!

Desi e o țară liberă, o țară căreia nu-i pasă de unde vii și cine ești, rasismul încă există. Să fii negru nu e chiar bine. Ești totuși, marginalizat. Majoritatea populației de culoare locuiește în zone de la periferia metropolei (South Side de Chicago City), și majoritatea trăiesc din ajutorul social acordat de către stat. Nu toți, normal, dar aproape cea mai mare parte.

Nu pot să spun că toți sunt bine intenționați și că nu există răutate. Cum nu sunt nici de acord cu ceea ce au făcut, distrugând atâtea bunuri. Până la urmă ne afectează pe noi toți. Am putea încerca doar să-i înțelegem, căci nu am trăit nici măcar o zi realitatea lor. Sau poate ar trebui să plecăm de la ideea că toți oamenii merită să fie respectați, tratați omenește, indiferent de rasă, religie șamd. Fără a mai ridica acel zid, doar din anumite convingeri care, de cele mai multe ori, nu au legatură cu realitatea.

Incidentul care a stârnit masivele proteste este modul în care a murit George Floyd, bărbatul de culoare, și faptul că polițiștii ar fi scăpat fără pedeapse dacă nu se făcea publică filmarea arestării lui.

Oamenii au ieșit în stradă pentru a cere dreptate și condamnarea polițiștilor. S-au săturat să vadă abuzurile poliției și felul în care sunt mușamalizate. E clar că peste tot în lume, în astfel de proteste, sunt infiltrați și cei care urmăresc să profite de pe urma lor – prin vandalism și jafuri – și ca urmare situația a degenerat rapid.

Luptele din stradă au devenit acum lupte între democrați și republicani, lupte pentru detronarea lui Trump.

Se știe că 90% din populația de culoare sunt democrați. Interesele și conflictele politice sunt mari acum, în preajma alegerilor prezidențiale din noiembrie. Au apărut conflicte verbale chiar între prieteni. Atunci când opinia ta este una diferită față de cea a lor mai bine îți ții gura… Tensiunea persistă și pe fondul frustrării acumulate din cauza pierderii locurilor de muncă, al colapsului economic în care ne aflăm cu toți.

Au fost nopți la rând petrecute cu transmisii live, pline de sunete de explozii, focuri de armă, elicoptere în zbor și sirene urlând non-stop. Parcă trăiam un film. Eram șocați de ceea ce se vedea a fi chiar începutul unui război civil.

Amenințări, incendieri de mașini și magazine, geamuri făcute cioburi, polițiști răniți și arestări.

Am început să plâng, de milă, de teamă, de toate…

Oameni înarmați au ieșit pentru a-și proteja magazinele de jefuitori. Mulți protestatari au fost reținuți, acuzați de atacuri, distrugeri și jaf.

Și totusi, când vine dimineața, oamenii ies voluntari la curățenie, astfel că totul arată de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Atmosfera orașului este însă stranie, ciudată și tensionată. O stare generală de pericol.

Când vezi armata, culmea… îți dă un sentiment de liniște și siguranță.

Toate podurile de legătură peste râul Michigan sunt ridicate, să nu se poată face trecerea prin oraș. Zăngănitul clopoțelului, atunci când ele sunt ridicate, sună încontinuu precum o stare de alertă.

Magazinele care nu demult te atrăgeau cu geamuri mari și luminoase, pregătite să se deschidă curând – urma să intrâm în faza a treia de redeschidere a orașului – sunt acum înlocuite cu plăci din lemn. Drumuri și autostrăzi blocate la ieșiri, armată și poliție oriunde te-ai uita, restricții de circulație pe timp de seară până dimineața, mijloacele de transport sistate seara, alerte pe telefon să nu ieșim din casă de la ora 9 pm până la ora 6 am. În caz contrar, ne vor aresta! Cam asta este starea lucrurilor în Chicago acum…

Așteptăm să vedem ce va urma. Spiritele s-au mai domolit. Deocamdată. Lumea încearcă să-și vadă în continuare de treabă, cu greu după cele 12 săptămâni de carantină. Deși… jarul încă mocnește.

Acesta este un an 2020 în care vom trăi mult mai multe și din care va trebui să învățăm și mai multe!…

Dana Rotaru

Lasă un răspuns