Încep gandurile mele de astazi spunand ca nu am sa dau un verdict la aceasta intrebare. Imi pare rau. Cine se asteapta la polemica transanta trebuie sa treaca la urmatorul articol. Nu am datele necesare, nu am pregatirea corespunzatoare, si nu am relevanta pentru ca parerea mea sa conteze pentru cineva.

Eu pun doar o intrebare. Mai degraba ma intreb pe mine insumi, dar o fac cu voce tare. I am freewriting. I am thinking out loud. Oare am avut eu insumi atitudini rasiste? Fara sa vreau si fara sa-mi dau seama. Mi se intampla sa fac destule gafe, mai ales cand vreau sa exprim ceva complicat si ma incurc in propriu-mi argument si in propriile-mi cuvinte.

Dar să încep cu începutul

Am ascultat recent o emisiune TV din tara, care printre altele a vorbit de reactia lumii (din Romania) la retragerea filmului “Pe aripile vântului”.

Discutia a fost argumentata, cerebrala, iar invitatul emisiunii a oferit poate ce-a mai informata analiza pe care am auzit-o venind din tara despre aceasta situatie. M-a surprins insa afirmatia lui la final, un fel de concluzie a discutiei. Si anume, a spus “ca in Romania exista doar rasisti, nu rasism sistemic”. Am redat spusele lui din memorie.

“Hmmm, oare sa fie chiar asa?”, m-am intrebat.

Recunosc ca pana la emisiunea respectiva, eu n-am stiut definitia academica a rasismului sistemic, si nici a rasismului institutionalizat. Am citit tot ce am gasit ca sa ma lamuresc despre cele doua teme. Ma refer la ce s-a scris in presa din America unde traiesc de multi ani, cat si din mediul academic.

Am ajuns la concluzia ca mai degraba lumea din tara nu stie ce inseamna rasism sistemic.

Rasismul sistemic in SUA se caracterizeaza pe scurt prin urmatoarea stare de lucruri, pe care o citez din ce a scris Time Magazine :

  1. Venitul mediu al familiilor de culoare este de zece ori mai mic ca al familiilor albe, adica $17k fata de $170k.
  2. Pedepsele care se dau in justitie pentru crime asemanatoare sunt mai mari in cazul populatiei de culoare de cat pentru cea alba.
  3. Nivelul de sanatate este mai scazut in randul populatiei de culoare decat pentru cea alba.
  4. In plus la toate astea, articolul din Time Magazine spune ca “black women are three to four times as likely as white women to die in childbirth, in part because of a lack of access to quality health care; black children are more likely to attend under-resourced schools, thanks to a reliance on local property taxes for funding; black voters are four times as likely as white voters to report difficulties voting or engaging in politics than their white counterparts, in part because of laws that even today are designed to keep them for exercising their basic democratic rights; millions more have been disenfranchised because of felony convictions; hurricane flooding has been shown to hit black neighborhoods disproportionately.”
America’s Long Overdue Awakening to Systemic Racism – JUSTIN WORLAND, TIME

Articolul prezinta mult mai complet imaginea rasismul sistemic decat am facut-o eu aici.

Am inteles ca rasismul sistemic nu inseamna ca legile sunt diferite pentru unii si pentru altii, asa cum am crezut initial. Rasism sistemic inseamna ca daca nu te nasti alb, sansele tale de succes in viata sunt semnificativ mai mici decat ale unui alb. Iar aceste sanse includ nivelul de trai, sanatatea, oportunitatile de educatie, pozitia in societate, speranta de viata.

Stiam de un studiu academic devenit clasic in care pe acelasi CV s-a pus initial un prenumele care sugereaza un alb (de exemplu, Connor, Hunter, Dylan, Scott, Logan), iar apoi unul care sugereaza o persoana de culoare (Darnell, Malik, DeShawn, Tyron, Trevor). Studiul a aratat ca sansele de a fi intervievat de un angajator au fost mai mici pentru cei cu prenume care sugerau o persoana de culoare. Studii similare s-au facut apoi din diverse unghiuri, pentru ca felul in care discriminarea se metamorfozeaza si se manifesta este divers. De exemplu, articolul Are Emily and Greg More Employable Than Lakisha and Jamal? A Field Experiment on Labor Market Discrimination al autorilor Marianne Bertrand si Sendhil Mullainathan de la University of Chicago prezinta aceeasi concluzie: cei cu prenume “albe” primesc cu 50% mai multe oportunitati de interviu pentru job decat cei de culoare, chiar si atunci cand CV-ul lor este inferior.

Are Emily and Greg More Employable Than Lakisha and Jamal? A Field Experiment on Labor Market Discriminatio – By MARIANNE BERTRAND AND SENDHIL MULLAINATHAN

Schimbăm continentul

M-am intrebat desigur daca exista rasism sistemic in Europa? Dar in Romania? Oare daca te nasti intr-o familie de rromi in Romania ai aceleasi sanse in viata ca restul? Aceasta este de fapt intrebarea similara celei care se pune in acest moment in SUA.

De exemplu, la 25% din jucatorii albi din Premier League le sunt oferite job-uri de antrenor, dar proportia scade la doar 10% pentru fotbalistii de culoare (https://www.independent.co.uk/sport/football/news-and-comment/rooney-rule-black-managers-indisputable-data-football-jonathan-liew-a8379111.html). Sunt deci oportunitati egale pentru unii si pentru altii?

Football must face up to an indisputable truth: black managers do not get the same chances as white managers

Si trecand la Romania, iata ce spune un raport al Bancii Mondiale din 2014 referitor la situatia populatiei rrome:

REPORTAJ – Întreruperea ciclului de excluziune a romilor în România

Analiza vorbeste despre multe discrepante intre caracteristicile vietii rromilor si a restului populatiei. Dar ce mi s-a parut cel mai socant este ca speranta de viata a rromilor este cu saisprezece ani mai scurta decat a restului populatiei.

Cum sa interpretez analiza Bancii Mondiale? Exista sau nu exista rasism sistemic in Romania?

Eu doar intreb. Asa cum am scris la inceput, nu am datele si nici expertiza pentru a da un verdict.

Am avut de-a face cu rasism în țară?

Nu are sens sa fiu ipocrit. Sa ma prezint acum in scris ca neprihanitul care a inteles intotdeauna ce spune si ce face. Ma stiu bine, si mai ales stiu gafele de care sunt in stare. Mi s-a intamplat de atatea ori sa vreau sa spun ceva, si sa-mi iasa pe gura altceva. Nu scriu ca sa arat pe nimeni cu degetul.

M-am intrebat onest – ce stiu eu despre rasism? Am avut atitudini sau exprimari rasiste? Bineinteles fata de rromi, caci prima persoana de culoare am intalnit-o abia dupa ce am ajuns in America.

Mi-am trecut viata o dupa-masa intreaga prin imaginea memoriei mele.

Imi aduc aminte ca bunica mea avea o vorba cu care vroia sa ma sperie, ca sa nu plec prea departe de casa ei: “Daca mergi prea departe vine tiganca si te fura. Te baga in sacul ei, si te duce fara ca noi sa te mai putem gasi.” Mintea mea de copil identificase de fapt cine este persoana suspecta de rapiri, o baba care abia se tara ducand un sac in spate.

Dupa aceasta memorie de cand am fost foarte, foarte mic nu urmeaza mai nimic. Poate doar faptul ca cumparam castane coapte in centrul Hunedoarei de la o pereche de rromi. Sau ca ma tineam cat mai departe de rromi in putinele ocazii cand ii intalneam la cumparaturi in piata. De ce? Nu stiu, poate de frica. Mi-era frica de ei, cu siguranta. Poate povestea cu baba care ma fura cu un sac se metamorfozase in altceva.

Iar dupa aceasta frantura de imagine, memoria mea este “alba, alba” pana in anul patru de facultate. Atunci am intalnit singura persoana rroma pe care am reusit s-o cunosc bine in cei treizeci si unu de ani petrecuti in Romania.

L-am cunoscut intr-o tabara studenteasca de iarna. Era student tot in anul patru ca si mine, dar la Institutul agronomic din Timisoara. Foarte vorbaret, poate un pic prea bagaret. Stia sa cante la acordeon. Si ii placea sa se imbrace in alb: pantofi albi, pantaloni albi, haina alba, caciula alba. Mi-a spus ca a crescut intr-un orfelinat, iar acordeonul si nuntile l-au ajutat sa se intretina in facultate.

Tabara noastra de iarna s-a terminat, dar am tinut legatura cu el si dupa aceea. Avea obiceiul sa ma viziteze nenanuntat, seara in jurul orei opt, ca sa-si usureze sufletul. Nici o vizita nu era mai scurta de trei ore. Vizitele erau de fapt monologuri. Nu tin minte sa-i fi povestit la randul meu despre mine, si ce-mi statea mie pe suflet. Dar asta nu m-a deranjat. Am fost intotdeauna un ascultator bun. Vizita lui cea mai neasteptata a fost in ianuarie 1990 pe la patru dimineata, acasa la ai mei in Hunedoara. Era in drum de la Bucuresti spre Timisoara, si s-a hotarat pe loc ca vrea sa ma viziteze. S-a oprit in Hunedoara, mi-a gasit numele in cartea de telefon, a sunat, iar tata l-a invitat la noi. A fost cea mai matinala vizita pe care am avut-o.

Ce m-a izbit intotdeauna la el a fost tristetea din povestile sale. Tristetea lui izvora din siguratate. Singuratatea era tema asupra careia obseda. Imi repeta mereu ca vrea sa-si gaseasca linistea. Sa se insoare ca sa nu mai fie singur si astfel sa-si gaseasca linistea.

Mi-a facut impresia ca nimerise intre doua lumi: lumea in care se nascuse, si lumea in care vroia sa ajunga prin talentul, munca, si meritul lui. Mi-a spus ca se rupsese de rromi: traia in camin, era ocupat pana peste cap cu studiile sale universitare, isi formase prieteni noi, studenti ca si el, trebuia sa se intretina. Pe de-alta parte, avea parte de frecusuri permanente in lumea “noua” in care incerca sa ajunga. Poate incidentul cel mai neplacut la care am fost martor s-a intamplat in vara lui 1989, la cantina studenteasca din Costinesti. Cea pe colt, langa discoteca “Ring”. Cantina avea un paznic la usa de intrare, care sa tina “blatistii” afara. Ei, respectivul l-a dat afara din cantina – de fata cu atatia studenti – doar pentru ca probabil in mintea lui sumara i s-a parut imposibil ca un rrom sa fie student. L-a luat de guler, fara prea multe vorbe, si l-a dat afara.

Trecandu-mi memoria sub lupa prezentului imi dau seama ca o expresie a discriminarii sistemice din tara este probabil si faptul ca am cunoscut un singur rrom in cei treizeci si unu de ani petrecuti in tara. Doar unul singur. Segregarea lor. Am cunoscut destui romani, unguri, nemti, evrei, sarbi, bulgari, rusi, greci, turci, armeni. Am cunoscut pana si italieni, din putinii etnici italieni stabiliti in Ardeal, veniti pe vremea Imperiului la munca la mina. Dar am intalnit un singur rrom, desi ei erau probabil la fel de multi ca si nemtii, daca nu mai multi. Nu am intalnit copii rromi in scoala primara, nu am intalnit adolescent rromi in liceu, am intalnit o singura persoana rroma in studentie. Dar mai mult de jumatate din copiii foarte saraci pe care i-am intalnit anul trecut intr-un sat din Ardeal sunt copii rromi.

Ce anume a creat situatia asta? Care este raspunsul la intrebarea mea din titlu? Eu sunt un om simplu, cu mintea greoaie. Poate ma ajuta cineva mai inteligent si mai informat ca mine.

Lasă un răspuns