Bună! Sunt Simona, o ardeleancă transplantată în Australia, în statul Victoria. Din luna noiembrie lucrez pentru Melbourne Water, organizația guvernamentală ce se ocupă cu rețelele de apă potabilă și canalizare pentru cinci milioane de oameni.
După o vară cruntă, cu seceta care a provocat focuri imense, ieșite de sub control, urmate de poluarea cu fum a continentului (și chiar mai departe…), apoi inundații, a mai năpădit o belea peste noi toți: Covidul, bată-l vina!
Australia are șase state si două teritorii, fiecare dintre ele cu independență legislativă. Primul ministru al Australiei a dat indicațiile lui în legătură cu ce ar trebui să se întâmple în timpul pandemiei, dar fiecare stat și teritoriu are mână liberă să aplice legile locale.
Așa că Australia, cea mai mare insulă din lume (deci super vulnerabilă la „cadouri” de pe alte continente, cum au fost bolile din trecut, sau animale ca iepurii, vulpile – aduse să controleze iepurii – sau crapii, ce s-au înmulțit fără măsură din cauză că nu au inamici locali, sau diverse specii de plante ce au sugrumat speciile locale), a închis granițele pentru străini încă din luna martie. Doar australienii ce s-au repatriat din alte țări au avut dreptul să intre înapoi în țară, urmând să stea în carantina timp de 14 zile.
Inițial carantina era pe cont propriu și putea veni poliția să te controleze. Apoi au introdus carantina obligatorie la hotelurile din oraș (unde am înțeles că nu era prea grozav, deși erau hoteluri de lux). Nici ușa nu o puteai deschide decât ca să iei mâncarea ce îți era trimisă. Cu mofturile mele, aș fi murit de foame!
Pe data de 17 martie compania mea a hotărât ca toată lumea să lucreze de acasă. Noroc că eram toți echipați cu laptopuri și căști pentru Skype – ce înlocuise deja telefoanele fixe (organizația mea promovează flexibilitatea, inclusiv să lucrezi de acasă sau din alte locații, nu neapărat acolo unde iți este biroul)!
A fost greu să lucrez de acasă la început, fără să pot să mă întâlnesc cu colegii la o cafea, mai ales că sunt nouă la companie. Dar m-am obișnuit să nu mă mai trezesc cu noaptea în cap că să găsesc loc de parcare lângă stația de tren (unde, dacă cineva tușea, era nimicit din priviri!), să îmi plimb cățelul când e soare afară, să mă duc la doctor pentru analize sau să mă întâlnesc cu cunoscuți la un pahar de vorbă…
Pe 18 martie guvernul a introdus prima serie de restricții în toată țara; majoritatea statelor (cinci din cele opt câte are Australia) au închis granițele cu celelalte, ca să nu existe șanse de contaminare. Cum virusul este letal pentru oamenii cu probleme de sănătate – ca diabet, inima, tensiune etc -, populația aborigenă este în categoria de risc, așa că restricțiile statelor din nord și vest sunt mai dure ca a celorlalte state, ca să protejeze localnicii mai izolați.
Atunci a început panica hârtiei igienice! Nu știu nici acum cum a ajuns exact hârtia igienică cel mai important lucru pentru izolare…
Aici nu s-a cerut niciodată ca oamenii să poarte măști sau mănuși, sau să aibă declarații. Mereu accentul a fost pentru spălatul pe mâini timp de două cântări de „Happy birthday to you!”… Lumea a avut mereu dreptul să iasă din casă pentru cumpărături, să meargă la serviciu, să mearga la doctor sau să facă mișcare. Au existat cazuri când oamenii au fost amendați din cauză că au ieșit din casă pentru alte motive decât cele patru esentiale, dar nu multe.
Școlile, cinematografele și sălile de sport s-au închis, la fel și locurile de joacă pentru copii, majoritatea magazinelor „ne-esențiale” au fost și ele închise de managerii lor (nu obligatoriu, doar decizie economică a fiecărui lanț de magazine), dar în schimb parcurile au fost pline de sportivi (până și eu am fost cu cățelușa la plimbare!).
Regula e să stai la un metru și jumătate de restul oamenilor, așa că eram toți ca în Zombieland: ne feream de fiecare, și la magazine și în parc.
Deși unii oameni credeau că sunt exagerate măsurile luate, totuși fiecare a urmat regulile, așa că, unde la început în Australia erau mai multe cazuri de Covid-19 decât în România, până la urmă au reușit să fie ținute sub control. Oamenii s-au dus să facă teste, cei bolnavi au stat închiși în casă, iar spitalele au reușit să nu fie inundate de cazuri. Și totuși au murit 104 oameni (din peste 7.500 de infectați) în toată Australia. Din 1.947 de oameni infectați în statul Victoria, au murit 20.
Dar rata asta mică de decese și de infecție nu este aleatorie! Aici lumea a urmat regulile, orașul era pustiu, trenurile erau goale. Peste tot se dezinfectează și curăță. Ne-am spălat atâta pe mâini de ni s-au dus câteva straturi de piele!
Guvernul a introdus multe măsuri economice pentru cei afectați de pandemie, care probabil vor afecta bunăstarea viitoarelor generații.
Din pacate, majoritatea industrii manufacturiere s-au mutat în Asia – mai ales în China – și suntem prea dependenți de importuri. Australia e dependentă și de turiștii asiatici, și de studenții străini (mai ales chinezi). Se pare că multe facultăți sunt în pragul falimentului, deoarece 40% din fonduri veneau de la străini (acum vor să încerce să lase studenții străini să se întoarcă la studii, cu carantina obligatorie).
Primul ministru al Australiei a cerut să se investigheze originea virusului, iar China a început să acuze Australia de rasism, amenințând că vor opri călătoriile și studenții, dar și importul de resurse din Australia. Poate ne învățăm să nu mai fim atât de dependenți de alte țări?..
A fost introdusă și o aplicație pentru telefoanele mobile, ca să se descopere mai repede cei care au fost în contact cu oameni infectați. Deși șase milioane de australieni au descărcat aplicația, se pare că nu a avut mare succes.
Cum în Australia acum e iarna, s-a constatat că din cauza izolarii anul acesta au fost de 100 de ori mai puține cazuri de gripă decât în anii trecuți.
Restricțiile s-au mai relaxat de la 1 iunie, având dreptul la 20 de oameni într-o casă, iar scolile, cu excepția facultăților, s-au redeschis. Oamenii au reînceput să călătorească atât cu transportul în comun, cât și cu mașinile personale. Magazinele s-au redeschis: sunt multe promoții de sfârșit de an financiar, așa că aproape am uitat că e criză! Doar că în continuare majoritatea lucrăm de acasă.
Dar a venit Ziua Reginei, pe data de 8 iunie, cu weekend-ul lung de dinainte, când lumea a uitat că ar trebui să stea mai departe unii de alții, plus protestele din centru pentru „Black Lives Matter”… Așa că după două săptămâni de la evenimentele acestea, am început să experimentăm în Victoria al doilea val de Covid-19. Adică 20-30 de cazuri noi cu oameni infectați, pe zi.
E iarăși panică totală, s-au reintrodus unele restricții (starea de urgență extinsă până pe 19 iulie). Nici un stat nu vrea să aibă oameni din Victoria în vizită și, deși acum începe vacanța de iarnă, stăm acasă pentru că nu avem unde pleca. Eu aveam deja bilet să vin în România, cumpărat încă din august 2019. Poate reușesc să vin la anul?.. Deocamdată Australia are încă granitele închise, probabil pâna în 2021.
De obicei în vacanța de iarna lumea din sudul țării mergea în nord, la căldură, ca să evite frigul din Victoria. Ei bine, anul acesta vom bea vin fiert la gura sobei!
Sănătate la toata lumea!
Simona Chirilă (Melbourne, Australia)
P.S.: Articolul a fost scris pe 26 iunie. Ca să vedeți cum progresează cazurile de Covid, atunci mă lăudam că sunt doar 20-30 de cazuri pe zi, iar acum sunt deja 170–190 de cazuri pe zi! Asta doar în Melbourne, un oraș de cinci milioane de locuitori!
Valul inițial a fost adus de călătorii din străinătate, pe când cel de acum e mai mult din infectări din comunitatea locală. Restul Australiei ne-au închis portile, dși restricțiile s-au micșorat în celelalte state. Sunt dezbateri mari fiindcă s-au descoperit nereguli în carantinarea celor din străinătate, deoarece unii din paznicii de la hotelurile unde erau plasați în carantină au făcut prostii: ba sex cu unele persoane din carantină, ba le-a fost milă de alții și i-au dus la McDonald’s… și uite așa a continuat răspândirea! Încă se mai crede că este o persoană asimptomatică ce răspândește boala pe unde merge (super-spreader), dar cum să dai de ea? S-au făcut peste un milion de teste doar în Melbourne, probabil de asta s-au și descoperit atâția infectați.
Cele mai mari focare de infecție sunt nouă blocuri turn în care locuiesc oamenii ce au nevoie de ajutor social (cazare sponsorizată de guvern): peste 160 de oameni cu rezultate pozitive. E scandal mare, fiindcă blocurile au fost închise și puse sub pază, ca să nu iasă nimeni din ele, iar lumea se plânge că e discriminare împotriva săracilor…
De pe 8 iulie, guvernul statului Victoria a decis să reimpună restricțiile pentru tot orașul Melbourne (nu doar comuniștii aveau lozinca „Toți pentru unul, unul pentru toți!”). Suntem iar în izolare, fără drept de vizite sau de ieșit din casă (decât la doctor, serviciu, școală, mișcare în aer liber și cumpărături esențiale), cu rafturi goale, pentru încă șase săptămâni (deocamdată!).
Din păcate au început să se îmbolnăvească și mulți doctori din spitalele locale. Economia orașului va fi distrusă; guvernul încearcă să dea ajutoare sociale, dar multe afaceri vor falimenta. Dar nu avem de ales, situația a scăpat de sub control. Statul NSW, la nord de Victoria, nu avusese granițele închise cu statul nostru până săptămâna asta (deoarece ei avuseseră cele mai multe cazuri luna trecută), așa că multă lume s-a dus în nord, odată cu vacanța de iarnă a copiilor. Să speram ca nu au fost nici unii infectați…
Sfatul meu, mai ales pentru persoanele vulnerabile, este să stați în casă, să nu vă întâlniți cu multă lume, să nu mergeți în locuri aglomerate și să vă spălați des pe mâini… până nu se modifică virusul ca să trebuiască să ne spălăm și pe picioare! Încercăm să facem haz de necaz, dar din păcate virusul ăsta e aici pentru multă vreme, cu multe mutații, și trebuie să învățăm să facem pace cu el. E ușor să dai vina pe conspirații, dar până la urmă nici măcar nu mai contează cum a început existența virusului. Deocamdată trebuie să ne apărăm de el! Doamne-ajută!