Chicago, cunoscut sub denumirea the Windy City (orașul cu vânt), este al treilea oraș ca mărime din America, după New York și Los Angeles. Aflat pe malul lacului Michigan, Chicago a fost metaforic numit astfel din cauza brizei sale reci și a vântului, ce deseori mătură străzile. O climă cu care tare greu m-am obișnuit (și nu prea), deși la prima vedere ai crede că este apropiată celei din România.
Aș fi vrut să scriu despre alt subiect, dar pentru că această pandemie rămâne încă de actualitate mai spun câte ceva despre cum decurg lucrurile aici, în Chicago.
Din 26 iunie suntem în faza a patra de redeschidere, în plină vară, cu temperaturi ridicate și resimțite mult mai intens, cu o umiditate sufocantă. Aerul condiționat din case funcționează neîntrerupt pe toată durata verii. În condițiile în care oamenii nu se plâng că e prea cald, ci urmează sfaturile experților prin folosirea măștii chiar și pe stradă când se plimbă, aleargă sau merg cu bicicleta, ori în spațiile închise. Și asta încă de la începutul pandemiei.
În faza a patra s-au redeschis pe malul lacului pistele pentru biciclete, plimbat și alergat, cu reguli stricte și pe un anumit interval orar, între 6 AM și 11 PM. Barurile și restaurantele care servesc alcool trebuiesc închise până la miezul nopții, în fiecare seară – mai exact la ora 11 PM – pentru a împiedica adunarea de grupuri seara târziu. În caz contrar, amenzile ajung până la 10.000 de dolari.
Deocamdata, în Chicago, rata infecției nu este mare, rămânând încă sub 5%. Autoritățile însă nu vor evita să readucă restricții dacă numărul de cazuri vor continua să crească, mai ales în rândul tinerilor.
Abia din această fază se vor permite reuniuni de grupuri cu maximum 50 de persoane, aceasta fiind capacitatea limita permisă restaurantelor, însă doar dacă au spațiu suficient pentru o distanțare socială adecvată. Mai multe străzi au fost închise pentru a face loc meselor în aer liber, în speranța că va ajuta restaurantele să obțină o parte din veniturile pierdute.
Millenium Park a fost deschis vizitatorilor, cu cercuri de distanțare socială pictate pe iarbă, unde pot sta până la 8-10 persoane, la șase metri distanță între ele. Pentru că majoritatea evenimentelor obișnuite de această vară au fost anulate, Chicago Park a anunțat că vor continua proiecțiile în mai multe parcuri, filme pentru copii, cu anumite măsuri de siguranță: limită de 100 de persoane, intrările și ieșirile echipate cu dezinfectant de mână și numai gustări aduse de acasă. În incintă nu se comercializează nimic.
Călătorilor care vin din statele cu număr mare de cazuri – 15 în total – li se solicită să intre în carantină 14 zile.
În momentul în care planul pentru faza a cincea de redeschidere este finalizat, orașul va fi împărțit în patru regiuni diferite, în funcție de impactul pe care l-a avut COVID-19 asupra fiecăreia în parte. Acesta va fi momentul în care toate sectoarele economiei se vor redeschide, iar școlile, evenimentele și festivalurile mari vor putea avea loc din nou, cu toate procedurile de siguranță care – spun autoritățile – reflectă lecțiile învățate în timpul pandemiei.
În Chicago școlile încep în funcție de districtul școlar, încă din luna august, în discuție fiind modul în care elevii vor putea începe cursurile, permițându-le să aleagă între modelul hibrid propus, la care încă se mai lucrează, sau învățatul la distanță, online.
Probabil va urma și un vaccin sau tratament eficient pe scară largă, care din păcate deocamdată nu este disponibil. În cazul în care se va identifica o nouă creștere în cazuri și spitalizări se va reveni la o fază anterioară.
Aș vrea să vă mai spun că toate aceste reguli au fost respectate în mare măsură, iar lucrurile sau desfășurat cu calm și foarte lent, comparativ cu alte state unde situația a luat o altă întorsătură din graba redeschiderii. California se închide din nou în cea mai mare parte, pe fondul creșterii numărului de cazuri de COVID-19. Florida a avut mai multe cazuri noi într-o singură zi decât a făcut întreaga SUA în aproximativ două luni.
Aș minți dacă aș spune că m-am adaptat deja la noile reguli. Am deseori momente de tristețe după viața frumoasă și liberă de dinainte de COVID-19, dar încerc să respect, la fel ca toată lumea, și în același timp să fac și lucruri care îmi plac, cu sentimentul că în acele momente nimic altceva nu mai contează.