Nu, nu am pățit nimic. Am rupt și eu câteva zile de vacanță. Binemeritată, cum se spune la televizor. Am fost să îmi văd părinții pe lângă Piatra Neamț. Nu-i văzusem de ceva ani și m-am gândit să mă duc înainte să „ne ia prin surprindere” valul 4. Vorba aia: lasă, să fiu eu sigur.

Pe vremuri mă enerva să merg prin România. Acum îmi place. E ca un duș al realității. Revigorant, așa.

În România reală CFR-ul vinde locul 103 într-un vagon cu 90 de locuri. Nașul dă pe stație și intelegi imediat de ce. Au pus alt vagon decât ăla obișnuit. Ăsta are mai puține locuri. O rezolvă el, și fata cu locul care nu exista e plasată pe un scaun unde nu stă deocamdată nimeni. Poate are noroc și nu o ridică nimeni. Are. Facem boss.

În România reală legăturile dintre trenuri sunt generoase. De la 20 de minute la două ore. Dar nu ajung. Pentru CFR oricum. Trenul cu care mergi întârzie. Nici gând să prinzi la Bacău pe ăla care vine de la Suceava. Nașul, tot nașul, te-a ginit de când te-ai urcat: la București? Da. Repijor la linia 2, când ajungeți la Bacău! De ce „repijor”? Între ele sunt 20 de minute. Înțelegi de ce în momentul în care trenul tău a ajuns la Bacău la ora când celalalt trebuia să fie deja plecat. Te panichezi un pic? Nu e problemă boss. Ăla de la Suceava întârzie și el 15 minute. Deci se rezolvă. Nașul o știa pe asta. De fapt asta e. Totul se rezolvă cumva. Sau nu.

În România reală nu există discuții despre Afganistan. Nu interesează pe nimeni. Există doar despre americani. Care conduc lumea și bine că și-o mai iau și ei pe coajă, ca prea și-au luat-o în cap. Există o vaga speranță că „chinejii” o să le-o dea. V-ați prins. Lumea nu tine cu americanii. Dar nu că e vreo urmă de ostilitate sau ceva, pur și simplu așa. Că sunt prea cu nasul pe sus și nu știu ei ce are nevoie poporul la noi. De fapt România reală îi urăște pe politicieni și cum aștia în viziunea lor „ne-au vândut americanilor ca să o ducă ei mai bine” americanii nu sunt prea simpatizați. Și chiar nu ai cum să îi contrazici, că îți arată imediat vila primarului. Pe concret. Dar situația s-ar remedia pe loc dacă americanii ar sta la un pahar să li se explice care e treaba și ce nevoi există. Poate chiar ar trebui. În loc să se ia după politrucii de la București.

În România reală e și sărăcie cruntă, cum poți vedea pe Netflix, dar și bogatie. Lângă bordeie acoperite cu tablă stau vile de două etaje. Fabrici abandonate și firme nou-noute. Unele lucruri sunt așa cum erau acum 31 de ani, altele sunt schimbate complet. Pământul e însă plin de culturi. Nu mai există parloaga de până prin 2005-2006. Ceva agricultură ar fi. De ce nu se vede oare?

În România reală trebuie să ai mașină. Adică să nu te bazezi pe ceva transport de stat sau altceva. Dacă vrei să ajungi prin vreo localitate mai izolată și nu ai mașină, las-o așa. Bine. Și dacă ai masina ce? Mergi bară la bară pe singura șosea de două benzi între Bacău și Nordul Moldovei. Succes. Eu am stat 10 minute să traversez amărâta de șosea, pe care altă dată trecea o mașină pe oră. Nu am avut cum. Atâtea mașini nu vezi nici la Unirii într-o zi ploioasă. Trecere? Da. Vezi să nu. Există una, dar rar oprește careva. „Au murit vreo 5-6 aici”. Semafor? Au venit, au măsurat, au plecat. Acum 6 ani.

De ce credeți voi oare că sunt atâtea mașini? N-ai cum altfel. Credeți că dacă ești din Negulești sau Piatra Șoimului și ai nevoie de mâncare te ajută careva până la Piatra Neamț? Ai și familie. Nu. Mașina, nene, e o necesitate acolo, nu un moft. Și apropo. Le-ar crește inima ăstora cu mersul pe bicicletă la câți bicicliști sunt. Doar că în România reală se merge pe bicicletă de nevoie, nu ca mod de a proteja mediul. Taică-meu a renunțat după ce era să dea tirul de două ori peste el. Că nu există pistă, dacă știți ce zic. Și în general e riscant, nu simți nevoia de vreun off-road după asta.

În România reală oamenii nu vor să se vaccineze. Cei care sunt, sunt cei care au fost obligați prin natura lucrurilor. Cei care muncesc prin Italia etc. Restul nu vor. Nu au încredere în vaccin sau în ceea ce spun autoritățile. Deloc. Nu. Nu e cum e pe aici în bulă. Nu e cu pandemia. Nu cred în general în autorități (sau dacă preferați în stat), de aceea nu cred în nimic din ce li se spune. Îi ascultă pe preoți, falși profeți sau tot felul de „sfinți”. Mi l-au pus pe unul care îi indemna să își cumpere provizii pe patru luni pentru că vine dezastrul și „ăștia nu o să ne lase să ieșim din casă nici să ne luăm mâncare”. M-au întrebat sincer îngrijorați, că eu sunt de la București sigur știu. Am zis că nu cred să se ajungă la așa ceva. Nu sunt sigur că m-au crezut.

În fine. Aș scrie mai mult, dar poate altă dată. A. Am uitat. Există și talibani. Dar ăștia sunt toți la București, într-un acvariu, ocupați să își dea în cap pe subiecte pe care le inventează singuri și care nu au nicio legătură cu 90% din restul populației.

Lasă un răspuns