Filmele artistice care se respectă sunt cele cu final pozitiv, evolutiv sau cel puțin dătător de un gram de speranță. Principiul războiului etern dintr-o țară sau regiune este acela că, după mulți ani de muniție consumată, progresul și civilizația vor triumfa. Realitatea, însă, este echivalentă cu reclama cu marmota.

Realitatea este că minoritatea pierde și pleacă. În acest caz, minoritatea este constituită de către cei care își doresc să trăiască într-o societate democratică, progresistă, civilizată și chiar, îndrăznesc să spun, capitalistă.

Oare acest studiu de caz, atribuit intervalului ultimilor 20 de ani, se referă la Afganistan sau este specificul României?

Diferența este doar conceptuală, rezultatul fiind identic. Talibanizarea e doar un concept semantic. Trecerea de la un stil de viață la altul, de la comunism spre capitalism, respectiv de la fundamentalism religios spre laicism, trasee temporale împănate cu multă corupție și business-uri la negru, poate fi, înainte de vreme, un fiasco al ‘modernizării’ societății.

Întrebarea esențială și, mai ales, corectă este dacă majoritatea cetățenilor din perimetrul geopolitic respectiv, indiferent cum se numește el, are ca scop schimbarea conceptuală și faptică a stilului de viață.

Dincolo de idealismul vizionar al elitelor reformiste, ambele cazuri analizate, atât România, cât și Afganistan, au demonstrat contrariul. Deși conectate, forțat sau voluntar, social și financiar, la modelul capitalist vestic, societățile celor două țări încă au amprenta comunistoidă, respectiv a fundamentalismului religios, a vechiului stil de trai.

Românii votează masiv și constant politicieni de rit vechi, derivați din diverse structuri care încă au legătură cu “oamenii importanți” ai regimului socialist, multilateral dezvoltat în special în direcția serviciilor mai mult sau mai puțin secrete. Afganii sunt prinși fie în sentimentul de teroare, fie în admirația religioasă și chiar frățească în raport cu membrii formațiunilor talibane, preferând să se plieze necondiționat cerințelor acestora. În ambele cazuri, actorii politici sunt din popor, “de-ai noștri”.

Repet, analizăm comportamentul majorităților, respectiv îi observăm pe cei care decid. În cazul României este vorba de populația care se prezintă la vot, iar în Afganistan cuantificăm locuitorii care nu se opun sau chiar fraternizează cu mișcarea fundamentalistă.

Evident, motivele sunt multiple, dar cauza principală este iluzia că alternativa poate răsări brusc, la scurt timp după un eveniment istoric de schimbare a regimului de putere. Ei bine, alternativa s-a dovedit a fi o imensă dezamăgire, cu vizibile tușe de incompetență și corupție, caracteristice atât liderilor politici români de după ‘89, cât și noilor lideri afgani, impuși de forțele armate internaționale. În ambele cazuri, încrederea populației în aceștia a evoluat rapid spre zero.

Rezultatul este că minoritatea reformatoare își pierde suflul și interesul civic. Iremediabil, consecința este exilul. Ultimul stinge becul reformei!

Educația, evoluția demografică și puterea exemplului negativ sunt singurele pârghii eficiente de reformă, însă cu efect pe termen lung. Milioane de români și de afgani au plecat și vor mai pleca de pe pământurile natale, nevoiți fiind sau dorind să se integreze într-o societate străină. Ei și copiii lor vor lua contact cu un alt sistem educativ și informațional. Trecerea anilor va împuțina populația în vârstă, tradițional conservatoare. Sistemul social și economic al celor două țări, la care contribuie cei rămași, va suferi șocuri sau nu va crește suficient pentru a permite evoluția nevoilor piramidale.

Doar atunci se va întâmpla schimbarea. Doar atunci majoritatea va decide că vrea altceva. Dar asta cere timp! Din păcate, deși mai avem un gram de speranță că actuale sau viitoare forțe politice reformiste își vor face treaba și vor livra rezultate, România se îndreaptă cu viteză spre curentul conservator al unei viitoare guvernări, vizibil deja în Ungaria sau Polonia. 

Dacă nu se întâmplă minuni politice, gândiți-vă bine unde veți locui și profesa peste câțiva ani!

SURSĂNăsăudeanul
Articolul precedentPrin România reală
Mihai Bălan este consultant, specializat pe politică energetică. Fost corporatist, cu o experiență de 20 de ani în sectorul energetic, a conceput proiecte atât pentru firme mari de profil, cât și pentru instituții locale, naționale și europene.

Lasă un răspuns